Actualitate

Reclamanta care a contestat Hotărârea CCR privind alegerile: „am fost trataţi ca debili mintali, fără drept de vot”

Fosta judecătoare Lăcrămioara Axinte, acum reclamantă într-un proces la Curtea de Apel Ploiești, a obținut suspendarea executării Hotărârii nr. 32 din 6 decembrie 2024 a Curții Constituționale a României (CCR), considerând că aceasta îi afectează dreptul fundamental de a vota.

Axinte a argumentat că, prin această hotărâre, cetățenii cu drept de vot au fost, în mod indirect și ilegal, încadrati într-o categorie considerată de Constituție drept „debil mental” sau „alienat mintal”, adică persoane lipsite de drepturile electorale.

„Prin Hotărârea CCR nr. 32 din 6 decembrie 2024, am fost încadrați în aceleași categorii ca debilii sau alienații mintali, persoanele aflate sub interdicție sau condamnate pentru pierderea drepturilor electorale. Aceasta este o umilire, o batjocorire a noastră ca cetățeni care ar trebui să beneficieze de dreptul de a vota”, a spus Axinte în fața instanței, solicitând anularea hotărârii.

Reclamanta susține că decizia CCR a dus la anularea votului ei exprimat pe 24 noiembrie 2024, în contextul alegerilor prezidențiale, și că i-a fost împiedicat dreptul de a-și exprima opțiunea în turul al doilea, pe 8 decembrie. „Am fost tratată ca un cetățean fără drepturi electorale, deși nu îndeplinesc condițiile prevăzute de Constituție”, a adăugat aceasta.

Axinte subliniază că Hotărârea CCR nu doar că le restricționează dreptul de a alege între candidați validați, dar le anulează efectiv dreptul de a vota în alegerile prezidențiale. Ea consideră că această decizie a fost o încălcare a principiilor fundamentale ale democrației și ale statului de drept, afirmând că prin aceasta România a fost „împinsă în afacerea ordinii de drept și a democrației constituționale”.

Reclamanta a cerut instanței nu doar suspendarea executării Hotărârii, ci și anularea acesteia în instanță, argumentând că decizia CCR afectează nu doar drepturile individuale ale cetățenilor, ci și interesul public al întregii națiuni.

Ciprian Demeter

Ciprian Demeter și-a început cariera de jurnalist la ziarul Cotidianul, ca editorialist și publicist, pentru ca apoi să scrie, tot în calitate de editorialist, la Jurnalul Național. De-a lungul anilor, a devenit cunoscut pentru stilul său incisiv și analizele profunde ale evenimentelor politice și sociale din România. Cu o experiență vastă în domeniu, Ciprian Demeter a contribuit la modelarea opiniei publice prin articolele sale bine documentate și perspectivele sale critice. În cadrul Cotidianului, și-a făcut remarcat talentul jurnalistic prin editoriale care au abordat subiecte de actualitate, dar și prin articole de opinie care au reușit să capteze atenția cititorilor datorită radiografiilor pertinente, realizate într-un stil inconfundabil, asupra societății contemporane. Transferul la Jurnalul Național a reprezentat un pas important în cariera sa, consolidându-și reputația de analist politic de încredere și voce influentă în mass-media românească. A fost colaborator extern la ActiweNews și Gândul. Redactor șef al publicației Dacia Nemuritoare

Merită citite

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button