Bazilica Sfântul Petru, deschisă pe timpul nopții pentru cei care vor să-i aducă un ultim omagiu Papei Francisc

Bazilica Sfântul Petru a rămas deschisă pe timpul nopții pentru a permite credincioșilor să-i aducă un ultim omagiu Papei Francisc, care a decedat luni la vârsta de 88 de ani.
După o scurtă pauză, biserica a fost redeschisă joi dimineață pentru a găzdui mii de vizitatori, care au dorit să se închine în fața sicriului simplu din lemn al Suveranului Pontif, așezat pe altarul principal, scrie The Guardian.
Deși programul inițial prevedea închiderea Bazilicii la miezul nopții, aceasta a rămas deschisă până la 5:30 dimineața, pentru a le permite celor care nu reușiseră să ajungă să își aducă omagiul. După o scurtă pauză, Bazilica a fost redeschisă la 7 dimineața pentru a primi în continuare pelerini și vizitatori.
Conform unui comunicat al Vaticanului, în cele 24 de ore de la deschiderea bazilicii, peste 50.000 de persoane au venit să vadă trupul Papei Francisc. Aproape 13.000 dintre aceștia au venit în timpul nopții, pentru a-și adresa respectul într-un moment de reculegere și rugăciune.
Papa Francisc, care a murit din cauza unui accident vascular cerebral și insuficiență cardiacă, își petrecuse ultimele zile din viață la Casa Santa Marta, în urma unei recuperări după o dublă pneumonie care l-a ținut internat timp de cinci săptămâni.









