Actualitate

FOTO. Maia Sandu: bunicii noștri au fost condamnați la moarte prin foamete

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a adus un omagiu victimelor foametei organizate de regimul sovietic între anii 1946-1947, subliniind că acele evenimente nu au fost întâmplătoare, ci planificate cu scopul de a subjugă populația.

Maia Sandu a evidențiat că, deși această tragedie a fost mult timp ignorată sau ascunsă, este esențial ca acum să vorbim despre ea, pentru a păstra memoria colectivă vie și pentru a nu permite ca astfel de orori să se repete.

„În acea perioadă, părinților, bunicilor și străbunicilor noștri li s-a luat chiar și ultimul bob de grâu din poduri. Regimul sovietic a recurs la acest act barbar de a-i condamna la moarte prin înfometare. A fost o metodă intenționată de subjugare a întregii populații”, a subliniat Maia Sandu într-un mesaj postat pe rețelele sociale.

Președinta a adăugat că tragedia din acei ani a fost pentru multă vreme trecută sub tăcere, iar recunoașterea ei este esențială pentru construirea unui viitor drept. „Foamea nu a făcut distincție între limbă sau etnie. De aceea, datoria noastră este să apărăm adevărul, să păstrăm amintirea celor pierduți și să construim o Moldovă în care astfel de crime să nu se mai repete niciodată”, a mai spus aceasta.

În fiecare an, în a treia sâmbătă a lunii aprilie, Republica Moldova marchează Ziua de Comemorare a Victimelor Foametei din 1946-1947. Istoricii estimează că în acea perioadă peste 123.000 de oameni au murit din cauza înfometării, iar aproximativ 400.000 au fost afectați de malnutriție severă. Regiunea sudică a fost cea mai grav afectată, cu sate care au pierdut până la jumătate din locuitori.

Această comemorare servește ca o amintire dureroasă a trecutului și o lecție despre importanța unității și demnității în fața oricărei forme de opresiune.

Sursa foto: facebook

Merită citite

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button