
Un grav incident a avut loc vineri după-amiază pe Lacul Siriu, județul Buzău, unde o hidrobicicletă cu trei persoane la bord s-a răsturnat în jurul orei 17:00.
Două dintre victime au reușit să ajungă la mal și au fost transportate la spital cu simptome de hipotermie, însă un al treilea ocupant, un pompier, a dispărut în apele adânci ale lacului.
La fața locului a fost demarată o amplă operațiune de căutare-salvare. Cinci scafandri, împreună cu echipamentele necesare, au fost transportați cu două elicoptere direct în zona intervenției. Potrivit ISU Buzău, adâncimea în punctul unde s-a produs accidentul este de aproximativ 50 de metri, iar condițiile sunt complicate din cauza temperaturii scăzute a apei și a vizibilității reduse.
Operațiunea este coordonată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență, care a mobilizat mai multe resurse: o autospecială de primă intervenție, două bărci de salvare, o autospecială de stingere și un echipaj medical.
Un echipaj de scafandri din cadrul ISU București-Ilfov a fost solicitat pentru a sprijini căutările subacvatice.
Cele două persoane salvate au fost preluate de echipaje medicale și transportate la spitalul din Nehoiu. Din păcate, pompierul aflat alături de ele pe hidrobicicletă a fost dat dispărut, martorii spunând că s-a scufundat rapid și nu a mai fost văzut la suprafață.









