,,Statul paralel” și ,,Sistemul” – realități sau forme și metode de manipulare politică?

Conceptul de „stat paralel” a fost adus în prim-planul discursului politic românesc, începând cu anul 2017, de către Liviu Dragnea, liderul de atunci al Partidului Social Democrat (PSD). Această noțiune a fost folosită pentru a descrie o presupusă rețea de putere ocultă, formată din membri ai serviciilor secrete, ai sistemului judiciar și ai altor instituții, care ar fi acționat în afara cadrului democratic pentru a influența deciziile politice și judiciare.​  Conceptul a fost folosit și este folosit în continuare  de oameni politici în special dar și de  oameni de afaceri mai mult sau mai puțin transparenți, ca pretext și justificare a  unei așa zise neputințe de ași dovedi nevinovăția.

Ei susțin  că acest „stat paralel” care formează așa zisul „sistem” este responsabil pentru dosarele penale împotriva lor. Ei descriu acest sistem ca fiind o „caracatiță” care sugrumă dezvoltarea României și care frânge destine.  Este deja o tiplogie ca în prima fază a declanșării cercetărilor ei să declare că sunt nevinovați și că au încredere în justiția română. Pe măsură ce procesul evoluează și dispar toate căile și metodele de apărare, încep să trâmbițeze nedreptatea ce li se face și aduc în prim plan conceptele mai sus menționate. De ce nu au de la început această atitudine? Dacă chiar sunt convinși și au dovezi de ce nu le arată înainte de a fi acuzați? Din două motive …ori statul paralel nu există și nu au dovezi să desconspire mașinațiile acestuia ori dacă el există, înseamnă că au făcut parte din el, că au profitat și ei  sau apropiații lor cândva de beneficiile acestui stat paralel sau a sistemului și în faza inițială  a cercetărilor speră că pot beneficia din nou de serviciile lui. Cum am putea crede că oameni politici importanți, președinți de partide politice puternice,  sau  milionari potenți financiar  pot fi îngenunchiați  așa de ușor fără a fi vinovați, că probele sunt inventate, că cei mai buni avocați nu le pot demonstra nevinovăția?

Mai nou, sistemul, a devenit ținta campaniilor electorale, scopul luptei și stindardul sub care trebuie să fie adunate oștile suveraniste ale alegătorilor.  Toate aceste, în opinia mea, se întâmplă pentru că instituțiile fundamentale care formează sistemul nu reacționează  prin transparență publică și prin argumente fundamentate, demonstrate și încadrate în prevederi legale, fără echivoc.  Dacă aceste instituții ar ieși public în urma oricăror acuzații de acest gen și ar demonta acuzațiile și speculațiile apărute sau ar demonstra legalitatea și onstitatea  decizilor luate nu cred că mai pot exista interpretări de acest gen.  Pentru aceasta există televiziunea națională, un post care ar trebui să fie tribuna principală de exprimare a instituțiilor statului fără a fi acuzate că se prezintă la posturi private care servesc intereselor anumitor persoane sau grupuri de interese politice sau economice.

Un aspect esential cred că nu este luat în considerare și anume de ce se înrolează  din conștiință și nu dintr-o motivație anume, un alegător  în această armată suveranistă eliberatoare? Ce îl face să fie atât de convins și de vehement că schimbarea radicală a sistemului este singura soluție? Eu cred că răspunsul este simplu. Cu siguranță  a suferit decepții sau nedreptăți la nivel micro, adică din partea unor simpli funcționari birocratici ai sistemului. Cu siguranță a avut probleme la vreo internare în spital, la vreo scoală de cartier, la vreo primărie din țară, la vreun ghiseu cu cozi interminabile și funcționari ursuzi, plictisiți sau neprofesioniști. Aceste nemulțumiri adunate în timp și nerezolvate devin frustrări care ghidează comportamentul electoral și social al alegătorului. Asta trebuie să facă instituțiile statului și admistrația publică centrală dar mai ales locală. Să se reformeze cu accent pe nevoile imediate ale populație după un principu economic fundamental „ clientul nostru stăpânul nostru!”.  Transparența, profesionalismul, onestitatea, loialitatea trebuie să fie criteriile esențiale de evaluare a performanței funcționarului și instituției. Asemenea criterii de performanță pot sta și la baza remunerării acestora. În instituții trebuie să dispară  nepotismele, concursurile aranjate sau lipsa concursurilor de angajare pe post, numirile politice fără criterii de pregătire și performanță . Stim că este o himeră să poți să crezi că cineva ajuns în funcții de conducere nu își va ajuta familia, nu va interveni prin pârghii specifice să-și angajeze rude, prieteni, nepoți. E de la sine știut și e normal să fie, că toate serviciile statului angajează personal pe baza unor recomandări. Din propria experiență cunosc destui angajați care au intrat în sisteme pe baza unor recomandări și care erau valorosi profesional, onești și loiali dar știu și foarte mulți care făceau figurație la job ba mai mult avansau ierarhic chiar mai bine ca alții. Cred că, în asfel de cazuri ar fi necesară  „ legalizarea pilei” , adică recomandarea să fie făcută scris și asumată de cel care face această intervenție, cu repercusiuni directe asupra lui și carierei lui în cazul în care cel recomandat nu corespunde profesional.

În concluzie, dezbaterea despre „statul paralel” și  „sistem” reflectă tensiunile profunde din societatea românească și necesitatea unei reforme autentice a instituțiilor statului, bazată pe transparență, responsabilitate și respectarea principiilor democratice, pe profesionalismul  funcționarilor dar mai ales  pe profesionalismul , onestitatea, legalitatea și corectitudinea  managementului acestor instituții.