Sănătate publică susținută de privat: Asigurările private vor fi testate în spitale de stat, printr-un program-pilot național

Ministerul Sănătății lansează un program-pilot în patru spitale din țară, prin care serviciile publice vor putea fi accesate și prin asigurări private. Inițiativa face parte din prima Strategie Națională de Screening și Prevenție.
Ministerul Sănătății a anunțat lansarea unui program-pilot prin care spitalele publice vor colabora cu sectorul privat de asigurări pentru a oferi acces mai larg la servicii medicale. Proiectul vizează integrarea asigurărilor private în sistemul public de sănătate, iar faza de testare va avea loc în spitalele din Târgu Mureș, Bistrița, Vâlcea și Timișoara.
Inițiativa a fost anunțată miercuri, în cadrul unei întâlniri între conducerea Ministerului și reprezentanții Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR), în contextul elaborării primei Strategii Naționale de Screening și Prevenție pe patologii, pentru următorii cinci ani.
🧩 Colaborare fără precedent: public + privat
Ministerul precizează că strategia reunește pentru prima dată, la acest nivel, toți actorii relevanți din domeniul sănătății – instituții publice, sectorul privat, organizații profesionale și societatea civilă – într-un grup de lucru dedicat sănătății preventive.
„Cred cu tărie în complementaritatea dintre sistemul public și cel privat. Acolo unde resursele publice nu ajung, sectorul privat trebuie să vină în sprijinul pacienților”, a transmis ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.
-
Integrarea asigurărilor private în spitalele de stat, pentru acces extins la servicii;
-
Promovarea prevenției și a diagnosticării precoce;
-
Reducerea inechităților în accesul la îngrijire medicală;
-
Testarea unui model de colaborare public-privat cu potențial de extindere națională.









