FOTO. Acțiune de curățare la lacul Bicaz: Hidroelectrica intervine pentru degajarea deșeurilor aduse de viituri

Compania Hidroelectrica a demarat duminică o amplă acțiune de degajare a deșeurilor acumulate pe lacul Izvorul Muntelui-Bicaz, în urma ploilor abundente și viiturilor din ultimele zile. Intervenția are loc în zona Poiana Largului–Viaduct, comuna Poiana Teiului, județul Neamț.

La fața locului acționează o echipă formată din 31 de persoane – angajați ai Hidroelectrica, Hidroserv și companiei Rotmark SA. Sunt utilizate echipamente specializate pentru colectarea deșeurilor plutitoare și a celor aflate sub apă.
„A fost instituită o Celulă Operativă pentru a coordona intervenția, astfel încât să asigurăm o reacție rapidă și eficientă. Acțiunea vizează atât colectarea, cât și predarea deșeurilor în condiții de siguranță”, a transmis Hidroelectrica.
Reprezentanții companiei subliniază că principalul obiectiv este menținerea siguranței lucrărilor hidrotehnice și reducerea riscurilor cauzate de acumularea de aluviuni, deșeuri și resturi lemnoase.
Începând de luni, numărul utilajelor din zonă va fi suplimentat pentru a accelera colectarea deșeurilor. Intervenția are loc în coordonare cu autoritățile locale, județene și naționale, mai precizează sursa citată.









