VIDEO. Sfântul Pantelimon, ocrotitorul bolnavilor și medicilor, prăznuit în toată țara

Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, cinstit pe 27 iulie, este unul dintre cei mai iubiți sfinți ai Bisericii Ortodoxe. Supranumit „doctor fără de arginți”, el este invocat în rugăciune de toți cei care se confruntă cu boala și suferința, fiind considerat un grabnic vindecător.
Sfântul Pantelimon s-a născut în anul 284, în Nicomidia (azi Izmit, Turcia), într-o familie mixtă: tatăl, păgân, și mama, creștină. După moartea prematură a mamei sale, copilul a fost crescut și educat de tatăl său, devenind ucenicul unui medic renumit.
Înzestrat cu inteligență și dăruire, Pantelimon a ajuns rapid unul dintre cei mai buni tineri medici ai vremii, fiind remarcat chiar de împăratul Maximian. Însă, după ce a cunoscut credința creștină, a fost botezat și a început să-și pună întreaga pricepere în slujba celor săraci, fără a accepta niciun ban în schimb.
El și-a transformat casa în spital, unde îi îngrijea gratuit pe bolnavi, vindecându-i adesea doar prin rugăciune și credință. A împărțit întreaga avere săracilor și a eliberat sclavii moșteniți de la tatăl său.
Martiriul Sfântului Pantelimon
Credința sa a atras mânia autorităților. A fost arestat și supus la chinuri grele pentru că a îngrijit un creștin persecutat. Cu toate acestea, Sfântul Pantelimon se vindeca miraculos după fiecare tortură și nu a renunțat la Hristos. Înainte de execuția sa, le-a cerut iertare celor care l-au condamnat și s-a rugat pentru ei.
După ce a fost decapitat, în anul 303, trupul său a fost găsit neatins în cenușa focului unde fusese aruncat, un semn al sfințeniei sale.
Moaștele Sfântului Pantelimon sunt cinstite în numeroase locuri din lumea ortodoxă, iar el este considerat patronul spiritual al medicilor și tămăduitor al bolnavilor. Rugăciunea către el este rostită adesea de cei aflați în spitale sau în suferință acasă.
Parohia „Sfântul Pantelimon – Foișorul de Foc” din Capitală și-a sărbătorit duminică ocrotitorul spiritual. În ajunul sărbătorii, racla cu moaștele Sfântului Constantin Brâncoveanu a fost adusă spre închinare, alături de moaștele Sfântului Pantelimon.
După procesiunea solemnă din jurul bisericii, credincioșii s-au rugat în număr mare, mulți venind să ceară alinare și vindecare. Duminică au fost oficiate Utrenia și Sfânta Liturghie în cinstea Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon.









