România deschide anchetă penală în cazul Plahotniuc

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunțat că a fost deschis un dosar penal în România în legătură cu fostul politician moldovean Vladimir Plahotniuc, după ce autoritățile elene au transmis copii ale unor documente suspecte aflate în posesia acestuia.
În urma verificărilor efectuate de structurile MAI, au apărut suspiciuni rezonabile privind falsificarea unor documente oficiale – două cărți de identitate, două permise de conducere și un pașaport – prin suprascriere mecanică a datelor de identitate, modificări ce pot constitui infracțiuni de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.
Ancheta este gestionată de Direcția de Investigații Criminale din cadrul Poliției Române, iar un singur document, respectiv un pașaport emis anterior interdicției oficiale, a fost confirmat ca fiind autentic și eliberat de statul român.
Vladimir Plahotniuc a fost reținut pe 21 iulie pe Aeroportul Internațional din Atena, cu puțin timp înainte de a se îmbarca spre Dubai. Alături de el a fost arestat și fostul deputat moldovean Constantin Țuțu. Cei doi au fost localizați de autoritățile grecești, iar în urma perchezițiilor desfășurate la aeroport și la un domiciliu din Grecia, au fost găsite documente emise pe multiple identități false.
Conform informațiilor transmise de autoritățile elene către Inspectoratul General al Poliției Române, Plahotniuc deținea:
-
4 cărți de identitate eliberate în România (două pe numele „Antohe Mihai”), Bulgaria și Vanuatu,
-
6 permise de conducere (inclusiv două din România pe identități diferite),
-
11 pașapoarte provenind din țări precum Vanuatu, Irak, Rusia, Ucraina, Bulgaria, Republica Moldova și România – toate pe diverse nume, inclusiv Antohe Mihai și Plahotniuc Vladimir.
La rândul său, Constantin Țuțu avea asupra sa:
-
2 cărți de identitate (una emisă în România și alta în Bulgaria, ambele pe numele „Sîli Andrie”),
-
1 permis de conducere emis în România,
-
1 permis de ședere în Bulgaria și
-
1 pașaport românesc, toate pe același nume fals.
După reținerea celor doi, autoritățile române au trimis solicitări oficiale altor state pentru verificarea identităților și legalitatea documentelor prezentate de Plahotniuc și Țuțu.
Dosarul se află în curs de investigare, iar autoritățile române analizează inclusiv posibilele complicități sau rețele implicate în furnizarea de documente false.
Sursa foto: facebook









