Un râs a intrat în curtea unui localnic

O intervenție mai puțin obișnuită a avut loc vineri în comuna Runcu, județul Gorj, unde jandarmii montani au fost chemați să gestioneze o situație inedită: un râs sălbatic a fost găsit în curtea unui localnic.
Animalul a fost observat de proprietarul gospodăriei, care a alertat autoritățile. La fața locului au ajuns echipe mixte formate din jandarmi montani, polițiști și reprezentanți ai Ocolului Silvic Runcu.
După o operațiune atent coordonată, râsul a fost capturat într-o cușcă specială, fără a fi rănit, și transportat în siguranță la sediul Ocolului Silvic. Acolo, va fi examinat de un medic veterinar, care va stabili starea sa de sănătate înainte de a decide dacă va fi eliberat în habitatul natural sau direcționat către un centru de reabilitare.
Autoritățile le reamintesc cetățenilor să nu încerce să intervină singuri în astfel de situații și să solicite ajutor specializat pentru a evita pericolele, atât pentru oameni, cât și pentru animale.
Sursa foto: facebook









