VIDEO. Spirit umanitar pentru Palestinieni: o aeronavă română a aterizat cu pacienți din Fâșia Gaza

O aeronavă a Forțelor Aeriene Române a aterizat miercuri seara la Baza 90 Transport Aerian Otopeni, aducând în România 18 pacienți palestinieni din Fâșia Gaza și 29 de membrii ai familiilor acestora. Acțiunea face parte dintr-o misiune umanitară pe care România o desfășoară pentru a sprijini populația civilă grav afectată de conflict și lipsa tratamentului medical adecvat.
Aeronavă C-130 Hercules a decolat de la aeroportul Otopeni în jurul orei 08:00 și a aterizat la Aeroportul Internațional Ilan și Asaf Ramon din Israel pentru a prelua pacienții. După evaluarea medicală efectuată de echipaje specializate, pacienții, majoritatea copii, au fost transportați înapoi în România.
-
Rusia neagă un focar de ciumă după moartea unei cercetătoare din Siberia3 săptămâni în urmă
Din totalul pacienților, unii vor rămâne în România, în timp ce alții vor fi transferați în Norvegia, Malta și Luxemburg. Această misiune, coordonată de Departamentul pentru Situații de Urgență și sprijinită de centrul de coordonare a răspunsului la situații de urgență al Comisiei Europene, este parte a unui efort mai amplu de a oferi asistență celor afectați de conflicte, cu accent pe siguranța pacienților și desfășurarea eficientă a misiunilor umanitare. Aceasta reprezintă a treia misiune de acest tip desfășurată în 2025.
În lunile anterioare, s-au mai realizat două astfel de acțiuni umanitare, aducând pacienți din Gaza în România și alte țări europene.
Sursa foto: facebook
Similare







