Val de proteste în Capitală

Peste o mie de sindicaliști din diverse sectoare economice și sociale au ieșit ieri în stradă, în Piața Victoriei din București, pentru a protesta împotriva măsurilor de austeritate anunțate de Guvernul condus de Ilie Bolojan.
Feroviari, silvicultori, mineri, siderurgiști, cadre militare în rezervă și agricultori s-au mobilizat într-un efort comun de a transmite un mesaj ferm: politicile de reducere a cheltuielilor publice nu trebuie să afecteze veniturile și stabilitatea angajaților din domenii strategice.
Acțiunea a fost organizată de Federaţia Sindicatelor din Silvicultură SILVA, Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România și Federaţia Naţională a Muncii, toate membre ale Confederaţiei Sindicale Naţionale Meridian. Protestul s-a desfășurat între orele 11:00 și 14:00 și a fost autorizat, însă organizatorii au anunțat că este doar începutul unei serii de mișcări ample ce vor culmina, după 1 septembrie, cu manifestații de amploare și greve în mai multe instituții-cheie din țară.
Sindicaliștii și-au exprimat nemulțumirea față de intențiile Guvernului de a reduce personalul și salariile în sectorul public, acuzând că măsurile sunt luate fără consultare și fără o strategie coerentă de reformare. “Nu angajații sunt vinovați pentru deficitul bugetar. Vrem reforme reale, nu decizii pompieristice care afectează viața a sute de mii de familii”, a declarat un reprezentant al protestatarilor.
Unul dintre cele mai controversate puncte ale planului guvernamental îl reprezintă restructurarea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva. Sindicaliștii din silvicultură cer retragerea proiectului de hotărâre care vizează desființarea direcțiilor silvice județene, susținând că aceasta este o măsură politică menită să slăbească controlul profesional asupra patrimoniului forestier național.
„Reorganizarea Romsilva nu trebuie să fie un pretext pentru jefuirea pădurilor, ci un proces serios, negociat cu toți factorii implicați”, se arată într-un comunicat al Federației SILVA. Totodată, aceștia o acuză pe noua ministră a Mediului, Diana Buzoianu, că ignoră punctele de vedere ale specialiștilor din teren, consultându-se exclusiv cu ONG-uri ecologiste, fără expertiză directă în administrarea fondului forestier.
Liderii sindicali avertizează că, în lipsa unui dialog real cu autoritățile, protestele se vor intensifica în lunile următoare. După 1 septembrie, marile confederații sindicale pregătesc mitinguri masive în marile orașe ale țării, solicitând nu doar modificarea politicilor de austeritate, ci și demisia întregului Cabinet Bolojan, pe care îl consideră responsabil de adâncirea crizei sociale.
Pentru astăzi, mai multe federații sindicale au anunțat declanșarea grevelor de avertisment în instituții din administrația publică, educație, transporturi și silvicultură. România se pregătește astfel pentru o toamnă marcată de tensiuni sociale și confruntări directe între guvernanți și reprezentanții salariaților.









