Dalai Lama pregătește anunțarea succesorului său înainte de împlinirea celor 90 de ani: „Reîncarnarea nu va fi decisă de China!”

Dalai Lama, liderul spiritual al tibetanilor, se pregătește să facă un anunț istoric în legătură cu succesiunea sa, cu doar câteva zile înainte de a împlini 90 de ani. El va susține un discurs în cadrul unei conferințe religioase majore, care va avea loc săptămâna aceasta și care adună peste 100 de lideri budiști tibetani din întreaga lume. Adepții săi așteaptă cu emoție clarificări legate de viitorul instituției Dalai Lama, într-un context tensionat, marcat de presiunea tot mai accentuată exercitată de China.
Beijingul susține că are autoritatea de a desemna următorul Dalai Lama, o poziție respinsă categoric de liderul tibetan, care trăiește în exil în India din 1959, după o revoltă eșuată împotriva ocupației chineze. Dalai Lama a afirmat în repetate rânduri că succesorul său se va naște în afara Chinei și i-a îndemnat pe adepți să respingă orice alegere impusă de regimul comunist.
”China nu poate controla spiritualitatea. Reîncarnarea este un proces sacru, nu politic!” – este mesajul transmis de reprezentanții comunității tibetane în exil.
Dolma Tsering Teykhang, vicepreședinta parlamentului tibetan în exil, subliniază importanța ca întreaga lume să audă direct de la Dalai Lama cum va fi desemnat succesorul, acuzând China că !încearcă să pună mâna pe această instituție sacră în scopuri politice”.
În mod tradițional, astfel de discuții despre reîncarnare nu au loc cât timp un Dalai Lama este în viață. Însă, potrivit oracolului șef Thupten Ngodup, actualul context, dominat de interferența agresivă a Chinei, cere o abordare diferită.
Conferința religioasă care are loc în Dharamshala, pentru prima oară din 2019, va include și o intervenție video a lui Dalai Lama. Printre invitați se numără actorul Richard Gere, un susținător fervent al cauzei tibetane.
”Nu e doar despre Tibet. E despre viitorul umanității.”
Dalai Lama și-a exprimat dorința ca reîncarnarea sa să contribuie nu doar la supraviețuirea culturii tibetane, ci și la bunăstarea întregii lumi. Cu o sănătate fragilă după o intervenție chirurgicală la genunchi, dar cu o energie spirituală intactă, liderul afirmă că ar putea trăi până la 110 ani.
Anunțul privind succesorul său ar putea marca un nou capitol în lupta dintre tradiție și control politic.
sursa: Jurnalul.ro









