Ilie Bolojan în fața unei „partituri dezacordate”

Odată cu desemnarea lui Ilie Bolojan ca nou prim-ministru, România se confruntă cu o realitate economică complexă, comparabilă cu povestea legendară a pianistului Keith Jarrett și a pianului său dezacordat de la Köln. Noul cabinet va trebui să navigheze pe o linie subțire între creștere economică și recesiune, într-un peisaj marcat de inflație persistentă și dezechilibre structurale.

Exemplul concertului improvizat al lui Jarrett, unde imperfecțiunile instrumentului au dus la un succes răsunător, este invocat de economistul Tim Harford în cartea sa „Messy: Puterea transformatoare a dezordinii” pentru a ilustra beneficiile imprevizibilității și ale adaptabilității. În contextul economic actual al României, această perspectivă ar putea fi crucială. Deși Ilie Bolojan este perceput ca un lider autoritar, experiența anterioară, precum soluționarea clauzei TVA în relația cu Primăria Capitalei, sugerează o capacitate de a găsi soluții chiar și în situații tensionate.

O economie pe note false: Creștere lentă și inflație accelerată

Economia românească din 2025 se prezintă ca o „partitură cu multe note schimbate”. Creșterea PIB-ului în primul trimestru al anului, de doar 0,3%, indică o dinamică modestă. Sectoarele construcțiilor și serviciilor au susținut ritmul, însă industria, puternic expusă la recesiunea europeană, a avut o performanță slabă. Criticii subliniază că o creștere economică bazată exclusiv pe consum, fără o creștere a productivității, este nesustenabilă.

Investițiile, esențiale pentru o creștere durabilă, necesită „auspicii macrofinanciare favorabile, intrări de fonduri UE și un cadru de politici previzibil” – condiții care par încă greu de îndeplinit.

Pe lângă creșterea lentă, inflația revine în forță. După o perioadă de relativă calmare, rata inflației a sărit la 5,5% în mai 2025 și ar putea depăși 6%, conform unui raport recent al economiștilor BRD. Această accelerare este alimentată de prețurile volatile ale produselor alimentare și de inflația persistentă a serviciilor, strâns legată de evoluția salariilor.

Politica monetară și impasul fiscal

În acest context, politica monetară se află la o răscruce. Probabilitatea unei reduceri a ratei dobânzii în 2025 a scăzut semnificativ, iar raportul BRD sugerează că terenul este pregătit mai degrabă pentru o creștere a ratei dobânzii. O astfel de decizie ar putea afecta abrupt consumul, care a fost până acum principalul motor de creștere.

Situația fiscală a României este descrisă ca paradoxală, cu decidenții care au preferat să „ajusteze fin” ciclul economic la cel politic, în loc să rezolve problemele structurale pe termen lung.

Trei direcții esențiale pentru ieșirea din impas

În fața acestor provocări, reapar „idei vechi și discutabile” precum „taxa de solidaritate” sau impozitarea progresivă, măsuri care ar putea deveni „costisitoare pe termen lung”, inhibând ocuparea forței de muncă sau încurajând emigrarea.

În loc de o „improvizație fiscală haotică”, un plan credibil ar trebui să se concentreze pe trei direcții esențiale:

1. Îmbunătățirea colectării impozitelor: O administrare fiscală mai eficientă ar aduce resurse suplimentare la buget.
2. Reformarea administrației publice: Simplificarea și digitalizarea proceselor, alături de o responsabilizare mai mare, sunt cruciale.
3. Eficientizarea și reprioritizarea cheltuielilor: O gestionare mai judicioasă a fondurilor publice, eliminând risipa și redirecționând resursele către domenii prioritare.

Aceste măsuri necesită însă o abordare colectivă, nu doar efortul premierului. Soluția „acest loc arată așa cum vrea șeful să arate” ar îngrădi perspectivele. La fel ca Vera Brandes, care a transformat un potențial dezastru muzical într-un succes istoric, România are nevoie de un premier capabil să acordeze instrumentele, să echilibreze vocile și să ducă la bun sfârșit o simfonie economică, evitând astfel riscul de a rămâne cu o orchestră dezacordată și un public nemulțumit.