Tânăra de 17 ani, ucisă de tren în timp ce traversa șinele, deoarece avea căști în urechi

Un incident tragic a șocat comunitatea din Comănești, județul Bacău, după ce o adolescentă de 17 ani și-a pierdut viața în urma unui accident feroviar. Potrivit primelor cercetări, tânăra a fost lovită mortal de un tren de călători în timp ce traversa calea ferată, iar motivul principal pare să fi fost faptul că avea căști audio în urechi, fapt ce a împiedicat-o să audă semnalele locomotivei.
Evenimentul s-a petrecut în jurul orei 17:30, iar martorii prezenți la fața locului au declarat pentru autorități că fata asculta muzică în timp ce traversa calea ferată. În absența unei reacții din partea ei și fără să fi auzit semnalele acustice ale locomotivei, tânăra nu a reușit să evite impactul, fiind lovită și proiectată câțiva metri.
Echipajele de intervenție au sosit rapid la fața locului, iar medicii de la SMURD și ambulanță au început manevrele de resuscitare, însă, din păcate, eforturile lor au fost zadarnice. În ciuda încercărilor, medicii au fost nevoiți să declare decesul adolescentei.
Întreaga comunitate locală și colegii acesteia se află în stare de șoc. Tânăra era apreciată pentru rezultatele bune la învățatură și pentru implicarea activă în viața bisericii, unde participau ca voluntar la diverse activități și acțiuni caritabile. Familia și profesorii sunt profund întristați, neputând să creadă că tragedia a avut loc într-un mod atât de neașteptat.
Poliția a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele evenimentului. În contextul tragediei, autoritățile fac apel la responsabilitate și prudență, mai ales în zonele cu trafic intens de trenuri și calea ferată.
Sursa foto: facebook









