Tragedie în lumea baschetului: tânăr de 17 ani și-a pierdut viața într-un accident rutier

Un tragic accident rutier a zguduit lumea baschetului francez în noaptea de sâmbătă spre duminică, când un microbuz care transporta echipa de tineret a clubului AS Monaco s-a răsturnat în localitatea Cannet des Maures, situată în departamentul Var, Franța. În urma impactului, un tânăr baschetbalist în vârstă de 17 ani și-a pierdut viața, iar alte cinci persoane au fost rănite.
Potrivit autorităților, accidentul a avut loc în jurul orei 3 dimineața, iar șoferul microbuzului ar fi adormit la volan, pierzând controlul vehiculului. Victima decedată era un jucător promițător al echipei AS Monaco U18, care se întorcea împreună cu colegii și antrenorul de la un meci disputat în acea zi. Printre cei răniți se numără antrenorul echipei, trei jucători și șoferul vehiculului. Unul dintre răniți se află în stare gravă și a fost transportat de urgență la spitalul din Toulon.
Clubul AS Monaco a exprimat profundul său regret față de această tragedie și a anunțat că va organiza un minut de reculegere înaintea meciului din Elite League dintre Roca Team și Bourg-en-Bresse, programat pentru duminică seara. De asemenea, Prințul Albert al II-lea de Monaco a transmis un mesaj de condoleanțe, exprimându-și solidaritatea cu familia îndoliată și cu întreaga comunitate sportivă.
Sursa foto: facebook









