ActualitateSocial

FOTO. Soția ministrului Culturii din Republica Moldova, rănită într-un accident mortal în Vaslui. O femeie a murit, iar alte trei persoane au fost rănite

Soția ministrului Culturii din Republica Moldova, Dan Suruceanu, a fost rănită într-un accident rutier produs sâmbătă, 10 octombrie, în localitatea Târzii, comuna Oltenești, județul Vaslui. Autoturismul în care se afla, alături de alte trei persoane, a lovit un cap de pod, după care s-a răsturnat în afara carosabilului, pe drumul european E581. În urma impactului, o femeie și-a pierdut viața, iar celelalte trei persoane au fost rănite.

Potrivit informațiilor publicate de Teleradio-Moldova, care citează surse guvernamentale, soția ministrului a suferit leziuni, însă starea sa este satisfăcătoare și nu se află în pericol. Accidentul a mobilizat mai multe echipaje de intervenție, inclusiv pompieri pentru descarcerare și echipaje medicale.

O femeie a murit, iar o victimă a fost transportată cu elicopterul SMURD

Conform informațiilor prezentate de Vaslui TV, în autoturism se aflau patru persoane. Una dintre victime a rămas încarcerată, în timp ce celelalte au reușit să iasă din mașină.

O femeie în vârstă de 52 de ani a fost declarată decedată de echipajul medical. O altă victimă, în vârstă de 34 de ani, a suferit amputarea unui membru superior și a fost preluată de elicopterul SMURD, fiind transportată la un spital din Iași.

Un bărbat de 62 de ani, diagnosticat cu politraumatisme, și o femeie de 59 de ani au fost transportați cu ambulanțele la Unitatea de Primiri Urgențe din Vaslui. La intervenție au participat echipaje de descarcerare, o ambulanță de terapie intensivă mobilă, o ambulanță de prim ajutor și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.

Delegația participase la un simpozion internațional la Iași

Persoanele implicate în accident făceau parte dintr-o delegație a Republicii Moldova care participase la Simpozionul Internațional „Monumentul – Tradiție și Viitor”, organizat la Iași în perioada 7–10 octombrie.

Evenimentul a ajuns la cea de-a XXVIII-a ediție și reunește specialiști preocupați de cercetarea, conservarea și restaurarea patrimoniului construit. Deschiderea manifestării din acest an a avut loc în Sala Gotică a Mănăstirii Sfinții Trei Ierarhi.

Autoritățile de la Chișinău oferă sprijin familiilor

Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova a confirmat că toate cele patru persoane implicate în accident sunt cetățeni moldoveni. Potrivit instituției, autoturismul a lovit un cap de pod și s-a răsturnat în afara carosabilului, pe E581.

Consulatul Republicii Moldova acordă sprijin familiilor persoanelor implicate, în contextul accidentului soldat cu un deces și trei răniți.

Merită citite

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button