ActualitateSocial

Urs împușcat în curtea unui spital din Brașov după o intervenție de urgență

Un urs a fost împușcat vineri în incinta Spitalului Sf. Constantin din Brașov, după ce a fost observat în zona containerelor de deșeuri și nu a putut fi alungat prin metodele prevăzute de procedurile de intervenție. Potrivit mediafax.ro, autoritățile au decis extragerea animalului prin împușcare pentru a elimina riscul la adresa pacienților, personalului medical și vizitatorilor.

Prezența ursului a fost semnalată în jurul orei 11:50 printr-un apel la numărul unic de urgență 112. Echipa de intervenție sosită la fața locului a încercat inițial îndepărtarea animalului folosind semnale acustice și luminoase, însă fără rezultat. Ursul se afla într-un container de deșeuri din curtea unității medicale.

În aceste condiții, reprezentanții fondului cinegetic au luat decizia de a împușca animalul, măsură aplicată pentru înlăturarea pericolului imediat. Specialiștii au precizat că este vorba despre o ursoaică în vârstă de aproximativ doi-trei ani, a cărei prezență fusese semnalată anterior și în zona cimitirului din cartierul Noua.

Merită citite

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button