Premier în vreme de război? Rețeaua ucraineană a lui Eugen Tomac trebuie pusă sub lupă

Desemnarea lui Eugen Tomac pentru funcția de premier al României nu este o simplă mutare politică internă. Ea vine într-un moment în care războiul din Ucraina rămâne principalul dosar de securitate al regiunii, iar România nu este un stat neutru aflat departe de front, ci un stat NATO de frontieră, cu interese directe la Marea Neagră, în Republica Moldova și în raport cu Kievul.

Într-un asemenea context, viitorul prim-ministru al României nu trebuie evaluat doar după CV, experiență parlamentară sau abilitatea de a negocia voturi în Parlament. El trebuie evaluat și după rețelele pe care le-a construit, oamenii pe care i-a validat public și reflexele politice pe care le-a demonstrat în dosarele sensibile.

Iar în cazul lui Eugen Tomac, unul dintre aceste dosare este Ucraina.

Tomac, premier desemnat într-un moment critic

Pe 4 iunie 2026, președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Eugen Tomac pentru funcția de premier, în încercarea de a ieși dintr-o criză politică prelungită. Tomac, europarlamentar și fost lider PMP, a anunțat că va încerca să formeze un guvern tehnic, nu unul politic.

Dar România nu se află într-un moment obișnuit. Războiul din Ucraina continuă să producă efecte strategice, economice și de securitate asupra întregii regiuni. Relația București–Kiev este una dintre cele mai sensibile relații externe ale României. Orice fisură de încredere, orice ambiguitate sau orice asociere problematică poate deveni vulnerabilitate politică.

De aceea, întrebarea nu este doar dacă Eugen Tomac poate obține voturile Parlamentului.

Întrebarea este dacă Eugen Tomac este omul potrivit să conducă Guvernul României într-un moment în care relația cu Ucraina cere maximă claritate, prudență și credibilitate strategică.

Dosarul românilor din Ucraina: temă legitimă, rețea complicată

Eugen Tomac și-a construit o parte importantă a profilului public pe tema românilor de pretutindeni. Originar din sudul Basarabiei istorice, apropiat politic de Traian Băsescu, fost secretar de stat și fost deputat, Tomac a avut ani la rând acces la rețelele românilor din Republica Moldova și Ucraina.

În sine, apărarea românilor din Ucraina este o temă legitimă. Comunitățile românești din Cernăuți, Odesa/Bugeac și Transcarpatia au avut probleme reale legate de educație, limbă, identitate și reprezentare. Statul român are dreptul și obligația să urmărească aceste probleme.

Problema apare atunci când această cauză legitimă se suprapune peste un teren politic și religios complicat: vechi rețele locale formate sub influența regimului Ianukovici, structuri bisericești legate istoric de Moscova și actori comunitari aflați în conflict cu statul ucrainean.

În această zonă a activat și Eugen Tomac.

Eugen Pătraș: validat public, apoi interzis în Ucraina

Un nume central în această rețea este Eugen Pătraș, avocat din Cernăuți, vicepreședinte al Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” și inițiator al proiectului Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina.

Pătraș nu a fost un personaj marginal. El a fost inclus în dezbateri și platforme dedicate românilor din Ucraina, acolo unde Eugen Tomac a avut rol de organizator, gazdă sau actor politic important. Această includere a însemnat validare publică. În politică, a oferi microfonul cuiva este uneori la fel de important ca a-i oferi o funcție.

În noiembrie 2024, Pătraș a anunțat că Serviciul de Securitate al Ucrainei i-a interzis intrarea în Ucraina pentru trei ani. Potrivit lui, măsura ar fi fost legată de implicarea sa în constituirea Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina.

Nu există, până acum, un dosar public complet al autorităților ucrainene care să explice măsura. Dar într-un context de război, o interdicție SBU aplicată unui actor comunitar validat anterior în rețeaua politică a unui posibil premier român nu poate fi tratată ca detaliu minor.

Este o problemă de securitate politică.

Biserica, frontul nevăzut al războiului

După invazia rusă din 2022, Ucraina a tratat tot mai dur structurile religioase asociate istoric cu Moscova. Pentru Kiev, biserica nu mai este doar o chestiune spirituală, ci și una de securitate națională.

Aici dosarul românilor din Ucraina devine extrem de sensibil. O parte importantă a parohiilor românești din Ucraina a funcționat istoric în structuri ortodoxe legate de spațiul moscovit. Mulți români de acolo nu au ajuns în această situație din convingere pro-rusă, ci din cauza istoriei sovietice și a rupturii față de Patriarhia Română.

Totuși, în vreme de război, nuanțele istorice nu anulează riscurile prezente. Orice proiect bisericesc, orice rețea de preoți și orice inițiativă religioasă este privită de Kiev prin filtrul securității.

Aici apare întrebarea grea pentru Eugen Tomac: când a validat public actori din această zonă, a înțeles cât de toxic poate deveni acest amestec între identitate românească, biserică, resentiment anti-Kiev și moștenire moscovită?

Umbra regimului Ianukovici

Cazul Pătraș nu este singurul care ridică întrebări. În rețeaua liderilor românilor din Ucraina apare și Ion Popescu, fost deputat în Rada Supremă și reprezentant al comunității românești. Popescu a fost asociat cu Partidul Regiunilor, formațiunea lui Viktor Ianukovici, simbolul vechiului sistem politic ucrainean apropiat de Moscova.

Această legătură nu trebuie exagerată, dar nici ascunsă. Ea arată că reprezentarea românilor din Ucraina nu a fost întotdeauna curată geopolitic. În același spațiu s-au amestecat drepturi reale ale minorității române, oportunism local, relații cu puterea de la Kiev din epoca Ianukovici și, în unele cazuri, reflexe anti-ucrainene.

Dacă Eugen Tomac a lucrat politic cu această rețea, atunci are obligația publică să explice cum și-a ales interlocutorii și ce criterii de verificare a folosit.

Pentru că un premier al României, în plin război la graniță, nu poate veni cu zone gri în dosarul ucrainean.

Nu acuzația de pro-rusism, ci problema discernământului

Este important de spus clar: din datele publice disponibile, Eugen Tomac nu poate fi descris drept politician pro-rus. Profilul său public este unionist, pro-NATO, anti-Kremlin și apropiat de linia politică a lui Traian Băsescu.

Dar problema nu este dacă Tomac a ținut discursuri pro-ruse.

Problema este dacă a avut discernământul necesar în alegerea oamenilor pe care i-a validat în dosarul Ucraina.

Poți fi anti-rus în discurs și totuși să promovezi, din calcul politic sau superficialitate, actori care se mișcă în rețele vulnerabile la influență rusească. Poți apăra o cauză reală — românii din Ucraina — și totuși să ignori că în jurul ei gravitează personaje cu trecut complicat, agende locale și relații problematice cu statul ucrainean.

Aceasta este întrebarea relevantă pentru un premier desemnat.

De ce contează acum

Dacă Eugen Tomac ar fi rămas doar consilier, aceste întrebări ar fi fost importante, dar limitate. Odată desemnat premier, miza se schimbă complet.

Prim-ministrul României participă la decizii privind securitatea națională, relația cu Ucraina, sprijinul pentru Republica Moldova, politica la Marea Neagră, cooperarea cu NATO și poziționarea României în fața agresiunii ruse.

În acest context, nu este suficient ca Tomac să spună că este pro-occidental. Trebuie să fie clar și că rețelele sale de influență nu creează vulnerabilități.

Iar dosarul românilor din Ucraina arată exact contrariul: o rețea amestecată, cu oameni legitimi, dar și cu figuri controversate; cu revendicări reale, dar și cu zone de risc; cu patriotism românesc, dar și cu umbre ale regimului Ianukovici și ale bisericii moscovite.

Concluzie

Eugen Tomac nu trebuie judecat prin vinovăție prin asociere. Dar nici nu trebuie protejat de întrebări doar pentru că are o imagine pro-europeană sau pentru că astăzi este convenabil unei anumite formule politice.

Întrebarea fundamentală este simplă:

Poate fi premierul României, în plin război ruso-ucrainean, un politician care a validat public actori aflați în zone sensibile pentru statul ucrainean?

Cazul Eugen Pătraș, interdicția SBU, dosarul Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, legăturile unor lideri comunitari cu vechiul Partid al Regiunilor și moștenirea bisericească moscovită nu demonstrează că Tomac este pro-rus. Dar demonstrează că dosarul său ucrainean are suficiente zone gri pentru a fi analizat înainte ca acesta să ajungă la Palatul Victoria.

În vreme de pace, asemenea ambiguități pot fi tratate ca detalii politice.

În vreme de război, ele devin vulnerabilități.