PoliticăSocialȘtiri

Raportul TIK TOK înainte de alegeri

TikTok a eliminat mii de conturi false și conținut electoral manipulator înaintea alegerilor prezidențiale din România

TikTok România anunță, într-un comunicat de presă, că între 31 martie și 6 aprilie 2025 a eliminat peste 1.000 de materiale care încălcau politicile platformei privind integritatea civică și electorală, dezinformarea și conținutul generat de inteligență artificială. Potrivit companiei, peste 93% dintre aceste materiale au fost eliminate înainte de a fi raportate de utilizatori.

În aceeași perioadă, platforma a prevenit proactiv 113.000 de aprecieri false și tot atâtea cereri de urmărire false, și a blocat crearea a 13.400 de conturi de tip spam în România. De asemenea, au fost eliminate 5.900 de conturi false, peste 2,2 milioane de aprecieri false și 31.000 de urmăritori falși.

În perioada 1 ianuarie – 22 aprilie, TikTok a mai eliminat 1.211 conturi care imitau candidați la alegerile din România sau oficiali deja aleși.

Într-un raport transmis Comisiei Europene și citat de Biziday, TikTok susține că, în campania electorală din noiembrie 2024, atât Călin Georgescu cât și partidul AUR ar fi beneficiat de o rețea de peste 27.000 de conturi false. Documentul include un capitol distinct despre scrutinul de la finalul anului trecut, ale cărui rezultate au fost ulterior anulate de Curtea Constituțională a României.

TikTok afirmă că a implementat schimbări interne semnificative pentru protejarea alegerilor prezidențiale din luna mai, în contextul în care Comisia Europeană a deschis o anchetă împotriva platformei în decembrie anul trecut. Comisarul european pentru tehnologie, Henna Virkkunen, a declarat luni, în fața Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor a Parlamentului European, că TikTok colaborează pentru a preveni interferențele externe și încercările de influență ascunsă.

Potrivit companiei, echipele de experți TikTok continuă să monitorizeze activitățile suspecte și să elimine orice conținut sau comportament înșelător care ar putea afecta integritatea procesului electoral din România.

Merită citite

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button