A murit Valeriu Tabără, fost ministru al Agriculturii și președinte al Academiei de Științe Agricole

Valeriu Tabără, fost ministru al Agriculturii și președintele Academiei de Științe Agricole și Silvice (ASAS), a încetat din viață. Acesta era internat la un spital din Timișoara, în urma unor complicații cardiace.
Născut pe 1 iulie 1949, în comuna Sălciua, județul Alba, Valeriu Tabără a avut o carieră academică și politică de excepție. A devenit doctor în agronomie la doar 34 de ani, fiind cel mai tânăr în istoria USAMV Timișoara la acea vreme. A predat Fitotehnie la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului și a coordonat importante cercetări în domeniul ameliorării grâului și cânepii dioice la stațiunea SCDA Lovrin.
În politică, a fost o figură influentă: a deținut portofoliul Agriculturii în două guverne – cel condus de Nicolae Văcăroiu (1994–1996) și cel condus de Emil Boc (2010–2012). De asemenea, a fost deputat de Timiș în mai multe legislaturi și a condus Comisia pentru agricultură din Camera Deputaților.
După o operație pe cord deschis în 2012 și un grav accident rutier, s-a retras din viața politică activă, continuând însă să contribuie semnificativ la mediul academic și științific din România.
Știre în curs de actualizare.









