ActualitatePolitică

Moțiune simplă în parlament împotriva ministrului Muncii

Senatul a decis: vot secret cu bile la moțiunea simplă împotriva ministrului Muncii.

București, 28 aprilie 2025 – Plenul Senatului a decis, luni, ca votul asupra moţiunii simple îndreptate împotriva ministrului Muncii, Simona Bucura Oprescu, să se desfășoare prin procedură secretă cu bile. Decizia a fost luată după o dezbatere tensionată în care senatoarea Nadia Cerva (S.O.S. România) a cerut modificarea procedurii, argumentând că astfel vor putea vota și senatorii care nu au asupra lor cartelele electronice.

Președintele interimar al Senatului, Mircea Abrudean, a insistat inițial pentru vot electronic, însă propunerea a fost respinsă cu 59 voturi „contra” și 56 „pentru”. Ulterior, senatorii au aprobat votul cu bile, cu 60 voturi „pentru” și 53 „împotrivă”.

În cadrul dezbaterii moțiunii intitulate „Sistemul de pensii – un joc de-a alba-neagra cu viețile părinților și bunicilor noștri”, inițiată de AUR, ministrul Simona Bucura Oprescu a respins acuzațiile Opoziției, calificându-le drept populiste și motivate electoral.

„Miza dumneavoastră nu este corectă. Încercați să speculați greutățile pensionarilor doar pentru a obține voturi”, a declarat ministrul Muncii în plen. Ea a susținut că reforma pensiilor a eliminat inechitățile din sistem, iar recalcularea a adus majorări pentru peste 3,8 milioane de pensionari.

Simona Bucura Oprescu a contestat și afirmațiile privind speranța de viață în România, subliniind că datele Eurostat arată o creștere semnificativă în ultimii ani și că România nu are cea mai scăzută speranță de viață la 65 de ani din UE, fiind devansată de Bulgaria și Ungaria.

În privința pensiilor militare și ale magistraților, ministrul a precizat că Guvernul a aplicat majorări proporționale și că Parlamentul este responsabil pentru reglementările privind apropierea acestor pensii de principiile contributivității.

AUR a depus moțiunea simplă acuzând „haosul generalizat” din sistemul public de pensii și lipsa de echitate față de seniorii țării.

Votul final asupra moțiunii va avea loc după încheierea procedurii secrete cu bile.

Merită citite

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button