Scandal Pfizer: Marcel Ciolacu acuză PNL și USR de creșterea deficitului cu 5 miliarde de lei

Fostul premier și lider PSD, Marcel Ciolacu, a criticat joi, printr-un mesaj publicat pe Facebook, modul în care PNL și USR au gestionat contractele pentru vaccinurile Pfizer, susținând că România va trebui să plătească sume uriașe, inclusiv penalități și dobânzi.
Ciolacu a afirmat că, în dosarul Pfizer, suma executorie depășește 800 de milioane de euro. „Am văzut marii influenceri ai dreptei cum spun – stai, dom’ne, că nu e definitivă. Nu e, dar e executorie. Pe zi ce trece, la suma principală se vor adăuga milioane de euro”, a declarat el. Digi24
Fostul lider PSD a respins criticile USR privind renegocierea contractului și a amintit că fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rafila, nu a luat nicio decizie în legătură cu oferta Pfizer de reducere a datoriei cu 260 de milioane de euro.
Ciolacu l-a criticat și pe fostul premier Nicolae Ciucă, invocând achiziția dronelor Watchkeeper X, pentru care Parlamentul britanic anchetează blocarea unei comenzi de peste 400 de milioane de dolari. Fostul premier PSD susține că aceste decizii au afectat bugetul țării.
„Așa îl ajută duetul de forță PNL-USR pe Marele Conducător Bolojan să reducă deficitul: tocmai l-au majorat cu vreo 5 miliarde de lei!”, a concluzionat Marcel Ciolacu, referindu-se la efectele asupra bugetului național.
Tribunalul francofon de primă instanță din Bruxelles a decis că România trebuie să plătească 600 de milioane de euro către Pfizer pentru dozele de vaccin anti-COVID pe care le-a refuzat în 2023. Hotărârea nu este definitivă.
Sursa: Mediafax









