ActualitateVremea

Vreme severă în România: ploi abundente și ninsori la munte sub Cod Galben

Meteorologii au emis o avertizare de tip Cod Galben pentru jumătate din România, vizând precipitații abundente și ninsori la altitudini mari. Avertizarea este valabilă până luni dimineață, la ora 10:00, potrivit Administrația Națională de Meteorologie (ANM).                Mediafax

Ploi în sud și est, ninsori la munte

Conform ANM, în Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei și Munteniei, precum și în sud-estul Transilvaniei, se vor înregistra ploi însemnate cantitativ. La munte, precipitațiile vor fi mixte, iar la altitudini de peste 1600 de metri, în Carpații Meridionali și Orientali, vor predomina ninsorile.

Stratul de zăpadă poate ajunge la 10–20 cm, iar vântul va sufla cu rafale de 60–70 km/h, viscolind zăpada. Cantitățile de apă vor ajunge la 25–30 l/mp, iar pe alocuri pot depăși 40 l/mp.

Intensificări ale vântului în mai multe regiuni

Meteorologii avertizează că vor exista intensificări temporare ale vântului, în special în estul și sud-vestul țării, unde vitezele pot atinge 40–50 km/h.

Autoritățile recomandă populației să fie precaută, mai ales în zonele montane și în regiunile afectate de precipitații abundente, unde există risc de acumulări de apă și condiții dificile de circulație.

Sursa: Mediafax

Merită citite

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button