Elev de 14 ani din Botoșani, decedat subit la școală. Poliția a deschis dosar penal

Un elev în vârstă de 14 ani din comuna Mihai Eminescu, județul Botoșani, a murit după ce i s-a făcut rău în timpul orelor de curs. Incidentul s-a petrecut marți, iar intervenția echipajelor medicale solicitate de urgență nu a mai putut schimba deznodământul tragic, potrivit informațiilor publicate de Monitorul de Botoșani.
La fața locului au ajuns polițiști și criminaliști din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani, care au demarat cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs decesul.
CITEȘTE ȘI: Sindromul Biden la Cotroceni: Nicușor Dan, Președintele absenței și al rătăcirii permanente
Conform procedurilor legale aplicabile în cazurile de moarte suspectă, a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând ca medicii legiști să stabilească, prin necropsie, cauza exactă a decesului. Ancheta vizează clarificarea tuturor împrejurărilor în care elevul și-a pierdut viața.
Comunitatea locală este profund marcată de tragedie, iar colegii și profesorii încearcă să proceseze pierderea neașteptată a adolescentului. Rezultatele expertizei medico-legale vor oferi răspunsuri esențiale în acest caz.









