CERASELA MĂCIUCĂ: Când cei vulnerabili sunt umiliți, iar impostura este premiată

La începutul acestui an, opinia publică a fost zguduită de declarațiile privind existența unor persoane din zona vamală care ar fi beneficiat de certificate de handicap fără a avea afecțiuni reale.
CITEȘTE ȘI: De la Unire la demnitate: puntea dintre generații, puterea unei națiuni
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat săptămîna trecută, 18 februarie, că a trimis la Parchet un dosar care vizează situația unor angajați din sistemul vamal încadrați în grad de handicap. De asemenea, a precizat că persoanele care au obținut certificate de dizabilitate fără a îndeplini condițiile legale sau care au beneficiat nejustificat de protecția statului riscă să iasă din sistem, iar în cazurile considerate frauduloase autoritățile vor sesiza Parchetul.
Măsurile vin în contextul aplicării noilor criterii de evaluare a dizabilității și al procesului de reevaluare început la finalul anului 2025.
Prim-ministrul, Ilie Bolojan, a declarat public:
„Avem niște situații în care, cu siguranță, o parte din certificatele care au fost obținute în România nu sunt în regulă. Și am cerut Ministerului Muncii și Ministerului Sănătății să impună măsuri care să verifice aceste situații, pentru că se invalidează statistica. Știți, avem un birou vamal dintr-un județ din România, să spunem Mehedinți, în care, din 11 vameși, avem 9 persoane cu handicap. Parcă se invalidează statistica. Avem comune în România în care avem niște procente enorme și se știu cazuri în care medici și comisii care au, iertați-mă, ștampilat aceste situații, s-au dovedit că au făcut niște abuzuri grosolane.”
Declarația este gravă. Vorbește despre statistici invalidate, despre abuzuri grosolane, despre comisii și medici care ar fi girat situații neconforme.
CITEȘTE ȘI: Când previziunile devin tragedii. România care îngheață în tăcere
Și totuși, dincolo de aceste afirmații, rămâne întrebarea: care sunt concret responsabilitățile și sancțiunile?
Dublă măsură?
În timp ce se aplică noi criterii și reevaluări stricte pentru persoanele cu dizabilități reale – iar unele beneficii sunt reduse sau condiționate suplimentar – cazul angajaților vamali este prezentat fără o listă clară de măsuri administrative imediate.
Pentru persoanele vulnerabile, fiecare dosar este verificat minuțios.
Pentru suspiciunile de fraudă sistemică, comunicarea rămâne generală.
Această diferență de tratament creează o percepție de inechitate.
Seniorul invizibil
Cunosc personal cazul unui senior cu proteză valvulară cardiacă – intervenție majoră, tratament permanent, limitări fizice reale.
CITEȘTE ȘI: Sărăcia care ucide în tăcere seniorii României
Și totuși, potrivit criteriilor actuale, simpla existență a unei proteze valvulare cardiace nu conferă automat dreptul la certificat de handicap. Fără complicații încadrabile strict în barem, persoana rămâne în afara sistemului de protecție.
Pentru el, nu se poate face nimic și rămăne doar o procedură administrativă. Este și rămîne un adevărat stres, cu urme de traume și frustrari.
Este un drum dificil.
Este o luptă cu formulare și termene.
În același timp, aflăm despre persoane care ar fi ocolit sistemul cu ușurință.
Transparența – singura cale spre încredere
Dacă sistemul a fost abuzat, trebuie curățat.
Dar curățarea nu înseamnă doar verificări pentru cei vulnerabili.
Înseamnă:
- publicarea rezultatelor controalelor,
- sancțiuni administrative clare,
- demiteri acolo unde s-au constatat abuzuri,
- asumarea responsabilității la nivel de conducere.
CITEȘTE ȘI: Demnitatea seniorului care a construit
Altfel, mesajul transmis este nedrept: cei slabi sunt controlați, iar sistemul se autoprotejează.
Menționarea generică a județului Mehedinți nu este suficientă pentru a restabili încrederea publică.
Transparența înseamnă claritate, asumare și consecințe.
Cine răspunde concret?
Nu știm:
- care sunt exact persoanele implicate,
- care este structura administrativă responsabilă,
- câte certificate sunt verificate,
- ce măsuri disciplinare s-au dispus deja.
Certificatul de handicap este emis prin comisiile din cadrul Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC).
Dacă se vorbește despre certificate „neînregulă” și despre „abuzuri grosolane”, atunci întrebarea firească este: câte demiteri vor exista la nivelul DGASPC-urilor implicate?
Pentru că, fără răspundere administrativă clară, totul rămâne la nivel declarativ.
Nu cerem protejarea fraudei.
Cerem protejarea demnității.
Dacă există certificate false, să se spună clar cine le-a semnat și cine răspunde.
Dacă există abuzuri, să vedem consecințele.
Pentru că, până nu vom vedea câte demiteri se fac în structurile care au girat aceste situații, totul rămâne o declarație politică.
CITEȘTE ȘI: Criza tăcută a bătrâneții din România
Iar persoanele cu dizabilități reale nu pot fi puse, din nou, în postura de a plăti pentru greșelile sistemului.
Demnitatea nu poate fi selectivă.
Platforma dedicată seniorilor din România – https://ajutorplus60.ro/ Simplu, util, de încredere.









