Tradiție vie la Miercurea-Ciuc: mii de credincioși maghiari au sfințit bucatele în centrul orașului

Mii de oameni s-au adunat, duminică dimineața, în centrul municipiului Miercurea-Ciuc pentru ceremonia tradițională de sfințire a bucatelor de Paștele Catolic, un obicei cu o istorie de peste două decenii, devenit simbol al comunității locale.
Pe platoul din fața Palatului Administrativ, credincioșii au venit cu coșuri împletite în care se aflau ouă roșii, șuncă, drob, prăjituri și alte preparate tradiționale, toate acoperite cu ștergare cusute cu grijă, unele păstrate din generație în generație.
Atmosfera de sărbătoare a fost întregită de prezența familiilor, mulți dintre participanți purtând costume populare secuiești. Într-o imagine impresionantă, rânduri nesfârșite de oameni s-au întins pe platoul central și pe străzile adiacente, în rugăciune și comuniune.
Slujba a fost oficiată de episcopul emerit Tamas Jozsef și de mai mulți preoți romano-catolici, iar la final, clericii au binecuvântat bucatele mergând prin mulțime și rostind urări tradiționale pascale.
Viceprimarul municipiului, Bors Bela, a descris evenimentul drept „cea mai mare binecuvântare a bucatelor din întreg Bazinul Carpatic”, subliniind puterea tradiției și a credinței care unește comunitatea.
„Noua viață se naște din credință, iubire și speranță. Să trăim Învierea nu doar azi, ci în fiecare zi”, a spus acesta.
Ceremonia s-a încheiat cu intonarea imnului Ungariei și a imnului secuiesc, într-un gest de solidaritate culturală și spirituală care a subliniat identitatea puternică a comunității din Miercurea-Ciuc.
Obiceiul, instituit în 2001 pentru a suplini lipsa de spațiu din biserici, a devenit în timp un reper important al sărbătorii pascale catolice în zonă, reunind an de an nu doar localnici, ci și credincioși din satele învecinate.
Sursa foto: facebook









