Economie

Investiții în panificație

165 de milioane de euro pentru modernizarea și extinderea sectorului de panificație din România

BUCUREȘTI – 18 aprilie 2025 – Sectorul de panificație din România va beneficia de o finanțare consistentă în valoare de 165 de milioane de euro, provenind din fonduri europene, prin schema DR 23 din cadrul Planului Strategic 2023 – 2027, a anunțat Aurel Popescu, președintele ROMPAN – Patronatul Român din Industria de Morărit, Panificație și Produse Făinoase.

Potrivit acestuia, schema de sprijin va fi disponibilă începând cu luna iunie 2025, iar fondurile sunt destinate atât modernizării unităților existente, cât și înființării de noi fabrici.

„Am reușit să divizăm suma alocată astfel încât să avem linii de finanțare separate pentru unități noi și pentru modernizări. Obiectivul este să construim fabrici capabile să facă față concurenței internaționale și să deschidem oportunități de export pentru produse de panificație, inclusiv congelate sau proaspete”, a declarat Popescu pentru AGERPRES.

Reprezentantul ROMPAN a subliniat că, prin realizarea a cel puțin 10 noi unități de panificație, România ar putea deveni competitivă pe piața externă, contribuind la echilibrarea balanței comerciale în domeniu.

Programul DR 23 face parte din pachetul de măsuri agreate cu Uniunea Europeană pentru sprijinirea agriculturii și industriei alimentare din România și urmărește creșterea competitivității prin investiții în tehnologii moderne și extinderea capacităților de producție.

Merită citite

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button