Scandal deschis în PNL: Mihai Chirica atacă dur conducerea partidului și îl vizează direct pe Ilie Bolojan

Tensiunile din interiorul Partidului Național Liberal au ieșit la suprafață după ce primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a lansat o serie de acuzații extrem de dure la adresa conducerii partidului, atât la nivel local, cât și național. Mesajele, transmise pe grupul intern de WhatsApp al primarilor PNL din județul Iași, indică o ruptură politică aproape ireversibilă între edil și partid.

CITEȘTE ȘI: Rusia dansează cazacioc pe ritm de csárdás. Cât de tare se aude muzica de la Kremlin? – partea I
Conflictul a fost declanșat de poziția publică a deputatului Alexandru Muraru, președintele PNL Iași, care s-a delimitat de declarațiile lui Chirica legate de Justiție și de modul în care acesta a comentat subiecte sensibile precum Revoluția din 1989. Muraru a afirmat că aceste poziții contravin valorilor liberale și principiilor statului de drept.

Replica primarului Iașului a fost una agresivă. Chirica a susținut că experiența sa politică este superioară celei a liderului filialei și a afirmat că el ar fi contribuit decisiv la ascensiunea politică a acestuia. În același timp, edilul a acuzat conducerea centrală a PNL, în special pe Ilie Bolojan, că ar fi responsabilă de „distrugerea instituțiilor” și de atacuri coordonate asupra Justiției.
Un punct controversat al discursului său l-a reprezentat ideea potrivit căreia „pacea socială” ar trebui să primeze în fața adevărului, Chirica sugerând că expunerea publică a problemelor din sistemul judiciar ar putea destabiliza statul. Această poziție a fost aspru criticată în interiorul partidului, fiind considerată incompatibilă cu transparența și responsabilitatea democratică.
Mesajele transmise pe grupul intern au mers și mai departe, incluzând accente conspiraționiste, critici la adresa unor decizii politice majore și afirmații care au provocat stupefacție chiar și în rândul liberalilor, precum ideea că primarii ar avea o legitimitate „de natură divină”.
Potrivit Mediafax, care citează surse politice din interiorul PNL, conducerea filialei Iași consideră ieșirile lui Mihai Chirica drept incompatibile cu statutul partidului și pregătește declanșarea procedurii de excludere. mediafax
CITEȘTE ȘI: Rusia dansează cazacioc pe ritm de csárdás. Cât de tare se aude muzica de la Kremlin? – partea a II – a
În paralel, liderii locali ai PNL au transmis un avertisment ferm consilierilor municipali: orice susținere politică acordată primarului ar putea atrage sancțiuni severe, inclusiv excluderea din partid.
Deși Mihai Chirica a anunțat că nu intenționează să demisioneze din PNL, surse politice susțin că acesta ar putea continua o perioadă ca independent, cu o posibilă repoziționare spre zona suveranistă, în perspectiva alegerilor din 2028.









