Există momente în care o comunitate trebuie să-și privească sincer administrația în ochi și să recunoască ceea ce nu mai poate fi ascuns. Târgu Jiul trăiește exact un astfel de moment.

CITEȘTE ȘI: Brâncuși evacuat chiar din orașul său

O spun de ani de zile dar, în ultimele luni, s-au acumulat suficiente semne, documente și situații concrete care arată o realitate pe care nu mai poate fi cosmetizată: orașul este împins, metodic, într-o zonă de risc financiar și juridic major, iar acest „modus operandi” aparține exclusiv unei administrații locale iresponsabil condusă de un primar căruia i-a mai rămas doar să intabuleze tot orașul pe persoană fizică, un primar iresponsabil care a ignorat legea, bunul-simț administrativ și chiar semnalele de alarmă pe care le-am dat explicit.

Totul a început cu investiții de zeci de milioane de euro puse pe butuci, bani publici risipiți și a culminat cu ceea ce părea, la prima vedere, o serie banală de achiziții de mobilier pentru școli. Dar când verifici datele din SICAP și constați că aproape toate contractele: câteva zeci, nu unul-două, sunt atribuite aceleiași firme, administrată de un tânăr de 23-24 de ani, fără experiență, devenit între timp viitorul ginere al primarului, înțelegi că nu vorbim despre coincidențe.

Vorbim despre un mecanism. Un tipar. O intenție.

Contract după contract, școală după școală, laborator după laborator, aceeași firmă apare ca unic beneficiar, cu valori care cresc și se multiplică în serie. Iar atunci când întrebi instituția publică ce anume s-a livrat concret, ți se răspunde cu aroganță că „materialele pot fi găsite pe paginile furnizorilor”. Nu există un astfel de standard administrativ nicăieri în lumea civilizată. Un contract plătit din bani publici presupune livrabile clare, verificabile, arhivate. Primăria avea obligația legală să publice tot ce a plătit din fonduri publice, nu să arunce responsabilitatea în cârca cetățeanului sau a consilierilor locali.

CITEȘTE ȘI: De la exigență la compromis, o tranziție periculoasă

Aceasta nu mai este simplă opacitate. Este o formă de dispreț instituționalizat.

EPPO nu s-a autosesizat din întâmplare. A venit pentru că „patternul” era atât de evident, încât o absență a unei anchete ar fi fost anormală. Iar dacă scandalul mobilierului a fost doar prima acțiune a EPPO, ceea ce urmează este incomparabil mai grav.

Mă refer la proiectul din PNRR de 35 de milioane de euro, prin care Primăria Târgu Jiu vrea să construiască 100 de blocuri fabricate din „rumeguș presat”, adică 600 de apartamente, „pentru tinerii în dificultate”. O formulare care, spusă repede, poate părea generoasă, socială, modernă, pe care de altfel, domnul primar nu a pregetat să o folosească în mod josnic în campaniile electorale ca să amăgească miile de tineri în așteptarea unei locuințe.

Numai că realitatea administrativă contrazice această narațiune în toate punctele esențiale.

Am spus acest lucru de câțiva ani: Târgu Jiu nu se califică pentru acest program! Și nu pentru că nu ar avea nevoi reale, ci pentru că cifrele oficiale sunt clare și nu pot fi falsificate: conform Ministerului Dezvoltării, în Târgu Jiu nu există locuințe informale, iar conform Atlasului Zonelor Defavorizate, municipiul are 1-2% populație vulnerabilă. Programul prin care primarul vrea să construiască aceste blocuri este destinat exclusiv localităților cu vulnerabilitate reală, verificată, nu inventată pe hârtie.

Întrebarea simplă, pe care nicio autoritate locală nu a putut-o explica, este aceasta:

de unde apar cele 600 de familii de tineri defavorizați care ar trebui să populeze apartamentele? Nu apar nicăieri în statistici. Nu apar în registrele sociale. Nu apar în evidențele Ministerului Dezvoltării. Pir și simplu: Nu există!

Când creezi o categorie socială fictivă doar pentru a bifa un proiect de 35 de milioane de euro, nu doar că încalci legea penală, nu doar că aduci prejudicii, creezi premisa unei catastrofe financiare pentru oraș.

Pentru că, la finalul oricărui proiect PNRR, vine momentul adevărului: verificarea finală, auditul și ultima cerere de rambursare. Iar atunci totul trebuie justificat. Fiecare beneficiar, fiecare criteriu, fiecare document. Nu ajută declarațiile politice, nu ajută promisiunile, nu ajută conferințele de presă. Legislația și contabilitatea europeană nu operează cu metafore și populism.

Când Autoritatea de Audit și curtea de Conturi Europeană vor constata neregulile și le vor constata, vor urma două consecințe inevitabile:

1. Declanșarea unor noi dosare penale, pentru că atribuirea acestui proiect, în forma actuală, nu poate trece testul legalității;
2. Obligația ca municipiul Târgu Jiu să returneze întreaga sumă, adică 35 de milioane de euro, la care se adaugă dobânzi, penalități și corecții financiare care pot dubla valoarea inițială.

Aceasta nu este o predicție apocaliptică. Este un scenariu administrativ standard, cunoscut oricui a lucrat cu fonduri europene. Și, paradoxal, nu primarul va plăti prețul. Nici firma lui favorită. Nici rețeaua de furnizori conectați la„ Famglia”. Vor plăti oamenii din oraș, din taxe, din investițiile care nu se vor mai face, din proiectele care vor fi blocate.

Suntem în punctul în care trebuie să spunem lucrurilor pe nume: nu mai vorbim despre greșeli, ci despre un „modus operandi”. Nu mai vorbim despre neglijență, ci despre un sistem tentacular! Nu mai vorbim despre „scăpări”, ci despre un drum calculat spre zid.

CITEȘTE ȘI: Detenția în România: 280 Lei/Zi pe deținut, de peste 10 ori mai mult decât alocația copiilor

Iar orașul lui Brâncuși nu merită să fie împins în prăpastie pentru ambițiile personale ale unui om care confundă administrația cu o proprietate privată.

Transparența nu este opțională. Legalitatea nu este negociabilă. Iar responsabilitatea față de banii publici nu este un exercițiu de imaginație.

Ceea ce se întâmplă astăzi în Târgu Jiu nu este doar periculos. Este, poate, cel mai mare risc financiar cu care s-a confruntat orașul vreodată.

Și dacă nu oprim această spirală acum, o vom plăti toți, la propriu.