ActualitatePoliticăSocial

Maria Corina Machado va ajunge la Oslo pentru a primi Premiul Nobel pentru Pace, în pofida riscurilor din Venezuela

Maria Corina Machado, lidera opoziţiei venezuelene şi una dintre cele mai proeminente voci împotriva regimului condus de Nicolas Maduro, a confirmat că va călători în Norvegia pentru a participa la ceremonia de decernare a Premiului Nobel pentru Pace. Informația a fost transmisă de directorul Institutului Nobel, Kristian Berg Harpviken, într-o declarație pentru AFP.

Potrivit acestuia, Machado a comunicat personal intenția sa de a fi prezentă la Oslo, deși detaliile privind momentul plecării și modalitatea în care va părăsi Venezuela rămân confidențiale din motive de securitate. În ultimele săptămâni au existat îndoieli majore privind capacitatea ei de a ieși din țară, având în vedere presiunile judiciare și politice exercitate de autoritățile venezuelene.

CITEȘTE ȘI: Guvernul insistă pe constituționalitatea legii pensiilor de serviciu, după sesizarea Înaltei Curți: „E timpul să se judece pe fond”

Procurorul general al Venezuelei a avertizat recent că Machado ar putea fi declarată „fugară” dacă părăsește teritoriul pentru a primi distincția internațională. Cu toate acestea, opozanta a decis să participe la ceremonie, programată pentru 10 decembrie la Oslo.

Maria Corina Machado a câștigat Premiul Nobel pentru Pace pe 10 octombrie, în semn de recunoaştere pentru eforturile sale continue în promovarea democrației și a drepturilor civile în Venezuela. Ea a fost exclusă din cursa prezidențială din 2024, alegeri câștigate de Nicolas Maduro în ciuda contestărilor venite din partea opoziţiei, precum și a lipsei de recunoaștere din partea Statelor Unite și a numeroase state occidentale.

Surse: Agerpres

Merită citite

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button