ActualitateSocial

Ajun de Moș Nicolae: Tradiții, semnificații și emoția pregătirii ghetuțelor

Seara de 5 decembrie aduce emoție în casele românilor, pentru că diseară copiii își pregătesc ghetuțele în așteptarea darurilor de Moș Nicolae.

Pe 6 decembrie, este prăznuit Sfântul Nicolae, unul dintre cei mai respectați sfinți ai creștinătății, cunoscut pentru bunătatea, generozitatea și credința sa puternică. Relatarea completă a tradițiilor și semnificațiilor acestei zile a fost publicată de Mediafax și preluată în cadrul articolului de față.  Mediafax

CITEȘTE ȘI: Claudiu Manda și controversele privind CV-ul: de ce nu își asumă responsabilitatea, precum Ionuț Moșteanu?

Episcopul din Mira, devenit simbol al protecției și milosteniei, este cinstit în întreaga lume și considerat ocrotitor al marinarilor, pescarilor, farmaciștilor, parfumierilor, dogarilor, copiilor, tinerelor la vremea căsătoriei, elevilor, avocaților și al celor nedreptățiți. Tot el îi protejează pe cei implicați în comerțul maritim, motiv pentru care chipul său apare chiar și pe stema Camerei de Comerț din Bari.

Născut la sfârșitul secolului al III-lea în Patara, într-o familie înstărită, Sfântul Nicolae a primit o educație aleasă și a ales viața monahală. Tradiția spune că a salvat orașul Mira de la foamete, convingând un negustor, în vis, să ducă grâul în oraș, promițându-i că nu va pierde din încărcătură. A devenit episcop al Mirei, remarcându-se prin înțelepciune, modestie și ajutorarea celor aflați în suferință.

Printre minunile sale sunt menționate potolirea furtunilor, salvarea marinarilor, vindecarea bolnavilor și eliberarea celor nedreptățiți. Poate cea mai cunoscută faptă este ajutorul oferit unui tată sărac, căruia i-a lăsat pe ascuns saci cu galbeni pentru a-și salva fiicele.

Moaștele sale se află la Basilica din Bari, unde se spune că izvorăște „Mana Sfântului Nicolae”, un lichid considerat binefăcător. O parte dintre moaște se găsesc și în România, la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București.

În noaptea de Ajun, copiii — și nu numai — își lustruiesc ghetuțele, sperând să găsească daruri dimineața. În trecut, copiii din mănăstiri lăsau în șosete scrisori pentru sfânt, în care își descriau cumințenia. La sate, 6 decembrie marchează simbolic începutul iernii, iar zăpada este pusă pe seama sfântului care „își scutură barba”.

CITEȘTE ȘI: Rețeta favorurilor financiare ale managerilor de Opere și Filarmonici și rețelele de putere din cultura românească. Florin Estefan: ce se ascunde în spatele cortinei – Partea a VIII-a

În vestul țării, Sfântul Nicolae deschide sezonul sărbătorilor: fetele pregătesc plăcinte în Ajun, iar tinerii vin la casele lor începând cu ora 21. Cei mai puțin cuminți pot primi și tradiționala nuielușă, simbol al unei mustrări blânde.

Potrivit tradițiilor populare, în această noapte cerurile se deschid pentru o clipă, iar sfântul poate fi zărit lângă Dumnezeu. Tot acum, în unele zone, se pun crenguțe de măr în apă: dacă înfloresc până la Anul Nou, aduc belșug și împăcare.

Sfântul Nicolae este unul dintre cele mai îndrăgite nume, purtat de peste 800.000 de români, în diferite forme și derivate.

Merită citite

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button