ActualitateJustițieSocial

Comisar-șef de la Economic Giurgiu, reținut de DNA după un flagrant de 10.000 lei. Procurorii: mită repetată pentru influențarea unui dosa

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au reținut vineri un comisar-șef din cadrul IPJ Giurgiu, prins în flagrant în timp ce primea 10.000 de lei pentru a interveni într-un dosar penal. Ofițerul, Adrian Ciulei, lucra în Serviciul de Investigare a Criminalității Economice.

Reținut pentru luare de mită în formă continuată

DNA anunță că acțiunea penală a fost pusă în mișcare împotriva comisarului-șef pentru infracțiunea de luare de mită în formă continuată, respectiv cinci acte materiale, fapte comise între decembrie 2024 și decembrie 2025.

Potrivit procurorilor, Ciulei ar fi pretins și primit în total 29.800 de lei de la o persoană cercetată într-un dosar de evaziune fiscală, promițând o soluție favorabilă.

Promisiuni pentru întârzierea trimiterii dosarului la parchet

Anchetatorii arată că, inițial, polițistul ar fi sugerat că poate facilita o soluție de netrimitere în judecată. Ulterior, în noiembrie 2025, acesta ar fi precizat că o astfel de soluție nu mai este posibilă, dar ar fi cerut încă 10.000 de lei pentru a întârzia înaintarea dosarului către parchet „până în primăvara anului următor”.

Flagrantul: 10.000 de lei, primiți în mașina de serviciu

Flagrantul a avut loc vineri, într-o parcare a unui fast-food din municipiul Giurgiu. Comisarul-șef a fost surprins de procurorii anticorupție în timp ce primea suma de 10.000 lei chiar în autoturismul de serviciu.

CITESTE SI:România începe 2026 cu un deficit record și riscuri fiscale — creșteri de taxe și presiuni inflaționiste

DNA cere arestarea preventivă

Tot vineri, Adrian Ciulei urmează să fie prezentat Tribunalului București, unde procurorii solicită arestarea preventivă pentru 30 de zile.

SURSE:stiripesurse

Merită citite

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button