Au trecut cinci luni de la instalarea Guvernului Bolojan, guvern de coaliție PSD, PNL, USR, UDMR, minorități și o lună de la preluarea mandatului de viceprim-ministru de către Oana Gheorghiu.  Adoptarea pachetelor de reforme pare, în continuare, un joc cu reguli mereu schimbate, cu mize uriașe și mult freamăt în tribune.

Tot atâtea luni de așteptări, speranțe, unele confirmate, altele amânate, încercări dificile pentru românul de rând. Adoptarea pachetelor de reforme pare un șir lung de măsuri pe care unii se chinuie să le valideze în coaliție, să le adopte și să le implementeze, apoi să convingă opinia publică din țară și oficialii europeni de justețea lor.

CITEȘTE ȘI: COALIȚIA DE GUVERNARE GUVERNEAZĂ?!

Sunt luni în care alți români au desfășurat o întreagă cazuistică sofisticată pentru a împiedica adoptarea și aplicarea acelorași pachete de reforme. Tergiversări, alianțe, strategii, voci înalte în spațiul public, devoalări deloc întâmplătoare de CV-uri, fotografii, filmări sau alte documente. Dacă CV-urile le sunt atât de șubrede, mă întreb, retoric, desigur, cum sunt studiile și competențele proprietarilor lor. Dar oare momentul când se realizează aceste reconfigurări ale echipei guvernamentale  este rodul hazardului sau este ales, deloc întâmplător?

Văzut din afară, pare un joc grotesc, cu reguli inventate constant de artizani  cu abilități de păpușari și interese de strategi geopolitici sau măcar naționali. Scopul jocului lor?  Împiedicarea  reformelor, păstrarea cutumelor care țin România captivă de multă, prea multă vreme.

Cine sunt românii de rând?

Sunt cei care cred în nevoia de reforme în România actuală, cei cărora li s-a atribuit importanta  și împovărătoarea responsabilitate de a suporta costurile efective ale reglării deficitului.  Sunt aceia care simt în coșul lor zilnic  că ne confruntăm cu o mare și dificilă criză economică, mai consistentă decât în țări mari, că ne-au procopsit unii cu ea, fără să ne întrebe dacă o putem gestiona. Deficitul trebuie reglat acum, că în curând nici măcar din împrumuturi nu vom mai putea supraviețui.

CITEȘTE ȘI: De la Bolintineanu la Daniel David: în căutarea armoniei pierdute a unui învățământ cu rădăcini și aripi

Românii de rând percep reforma ca o agonie pe un drum spre nicăieri, pentru că resimt dificultățile unui trai vădit mai auster decât în anii trecuți. Ei așteaptă un reviriment național, dar nu văd măsurile de asanare morală promise, care să dea startul acestei resuscitări morale naționale.

Prinși în confruntarea cu realitatea, suntem tentați să uităm că, de fapt, forța reformei e în fiecare dintre noi. Aplicarea corectă a politicii non-risipă ar trebui să fie interesul personal al fiecăruia. Pentru că, ce să vezi?! România este și a mea, și a ta, România suntem noi, în toate zilele anului, nu doar în zi de sărbătoare.

Obișnuit să plaseze responsabilitățile majore altora – puterii politice, liderului, partidului, șefului – românul de rând este și acum, de prea multe ori, în rolul celui care așteaptă soluții miraculoase de la oameni mesianici care să ne treacă printre furcile caudine ale reformei, fără să ne atingă vârful vreuneia. Ca prelungire a reflexelor din comunism, dezvoltate și rafinate timp de 35 de ani de guvernări democratice succesive, noi, românii de rând, cultivăm tehnica amânării oricărei transformări, dublată de protestul la orice și posedăm reflexul de a emite  opinii fără să avem vreo minimă competență pe subiect.

CITEȘTE ȘI: Reforma între avantaje si avantajați

Vedem conducători care nu au activat o zi în domeniul pe care îl coordonează,  uitând sau neștiind vreodată că există o mare diferență între șef, manager și lider. Ar fi prea mult să așteptăm ca ei să fi citit vreo pagină de sociologie, psihologie socială sau organizațională. Aceștia au convingerea fermă că sunt indispensabili, atotputernici, confundă drepturile cu privilegiile, pe care le consideră legitime la modul absolut, crezând că nu vor deconta nicicând costurile incompetenței lor.  Și ei sunt tot români de rând.

Ceilalți, băieții deștepți, stau un pas în spate, nevăzuți, dibaci orchestratori, abili strategi care fac și desfac alianțe, lansează teme controversate care să ne țină mereu ocupați și să crească gradul de dezbinare a românilor. Ocupați să ne sfâșiem între noi, nu mai vedem realitatea din spatele  regiilor autonome, a bazelor de turism pentru tineret, a minelor în conservare, a agențiilor, autorităților  și companiilor naționale.

Românul de rând așteaptă de la premierul Bolojan minuni. Cum minunile  întârzie să se reveleze, nemulțumirile cresc. E o dialectică socială firească, fenomen previzibil, experimentat, documentat. Pe acesta mizează băieții deștepți. Îl cultivă zi de zi prin amânări în luarea deciziilor așteptate de români, prin contestarea soluțiilor propuse, prin atacarea în justiție sau pe la televiziuni a celor care perseverează pe calea reformei. Cu cât reformele cu tentă reparatorie pentru populație sunt amânate, cu atât nemulțumirile românilor cresc. Plătitorii de taxe devin mai împovărați, în miez de iarnă, arătând spre unicul vinovat- premierul României.  Salariile și pensiile cu multe zerouri par neclintite, zeii administrațiilor locale și centrale prosperă, cei care ocupă funcții propuse spre desființare sunt tot acolo. Să nu uităm că interesele acestora pot fi transpartinice, iar frățiile constituite acum mulți ani au rădăcini solide în solul  mănos al lumii afacerilor și privilegiilor de tot felul. Minima moralia, cu sau fără ghilimele (sic!), le este străină. Iar reforma le devine, pe cale de consecință, inamic absolut.

CITEȘTE ȘI: DESPRE AZI ȘI DESPRE FOȘTI

Oare premierul nu își dă seama de acest meci între cele două tipuri de abordare a reformei pe care o propune? Greu de crezut, ba chiar imposibil să vedem în premier un naiv. El știe și afirmă angajat, cu fiecare ocazie, că și-a asumat  o singură cale: să treacă românii prin această problemă dificil de soluționat, creată de alții. Dacă ar exista soluții rapide și vremurile ar fi ușoare, probabil ar fi rămas la Bihor, gestionând un județ care îl apreciază și a cărui realitate a schimbat-o . Premierul Bolojan pare că nu așteaptă validare din exterior, știind că rezultatele de la Bihor îl recomandă. De aceea el se profilează în lider. Știe că trebuie să practice o gândire sănătoasă pentru țară, cu ținte clare și rezultate  scalabile, pe termen scurt, mediu și lung, iar rezultatele obținute  să genereze o masă critică. Dar și oponenții săi știu acest lucru. Fiecare încearcă să genereze rezultate în direcția în care crede, premierul pe față, declarat și asumat, ceilalți tăcut, insidios.

Lupta pentru implementarea reformei este, de fapt, lupta pentru viitorul țării, pentru un nou tip de mentalitate în relația cetățeanului cu statul și legea. Renunțarea la privilegii provoacă răscoliri până în viscerele societății noastre.

CITEȘTE ȘI: UN JOC SERIOS, DELOC ÎN JOACĂ

E acum vremea reformării strategice a companiilor de stat, cu obiective clare, metode, resurse implicate, coordonare lucidă. În zilele următoare trebuie să se anunțe lista cu primele 10 companii de stat care intră în procesul de reformă, companii de stat din domeniul energiei și al transportului, adică din cele grele de tot. Iar Guvernul Bolojan își va asuma răspunderea pentru al treilea pachet de măsuri care vizează administrația locală și administrația centrală, deși premierul anunțase încă din 3 octombrie că pachetul este pregătit și poate fi adoptat până la sfârșitul lunii octombrie. (sic!)

La acest meci, românii de rând sunt spectatori, finanțatori, dar și arbitri. La ei sunt cartonașele galbene și roșii pe care le vor folosi în 2028, pentru că ei știu că „ nu poți reclădi o națiune cu aceiași oameni care au prăbușit-o.” ( George Orwell)