Rodica Stănoiu, fost ministru al Justiției, a încetat din viață la 86 de ani

Rodica Stănoiu, fost ministru al Justiției în cabinetul condus de Adrian Năstase, a murit miercuri, la vârsta de 86 de ani.

CITEȘTE ȘI: Anchetă jurnalistică: planșeul Unirii, un caz de fraudă, incompetență sau ambele? Rolul lui Daniel Băluță, primar sector 4, sub lupă – partea I
Absolventă a Facultății de Drept a Universității din București (promoția 1961), Stănoiu a urmat ulterior studii postuniversitare la Școala de Criminologie a Universității din Montréal și la Facultatea Internațională de Drept Comparat din Strasbourg.
În 1975, a obținut titlul de doctor în drept la Institutul de Cercetări Juridice „Andrei Rădulescu” al Academiei Române.
CITEȘTE ȘI: 1 decembrie: bătăile inimii românești – de la vis la destin, sub aripa unirii
De-a lungul carierei sale academice, a fost profesor universitar la Universitatea Spiru Haret (1995–2005) și, în paralel, la Universitatea „Dimitrie Cantemir”, începând cu 1996.
Rodica Stănoiu a fost senator timp de trei mandate, iar între 2000 și 2004 a ocupat portofoliul de ministru al Justiției, perioadă în care a avut o influență majoră asupra politicilor publice din domeniul juridic.









