Controversa colindelor de la Timișoara: S.O.S. România îl acuză pe primarul Dominic Fritz de cenzură și mobilizează populația

Partidul S.O.S. România a emis miercuri un comunicat dur la adresa primarului Timișoarei, Dominic Fritz, pe care îl acuză că ar fi „cenzurat” două colinde programate în cadrul unui eveniment al Filarmonicii Banatul ([sursa aici]). Formațiunea condusă de Diana Șoșoacă susține că edilul ar fi decis interzicerea pieselor, catalogând gestul drept „abuz”.
CITEȘTE ȘI: Justiția la răscruce: între altarul dreptății și sanctuarul privilegiilor
Potrivit comunicatului, „în inima Timișoarei, oraș-simbol al Revoluției din 1989, un primar cu dublă măsură și fără rădăcini românești a decis să interzică două colinde românești”. Mesajul subliniază că piesele respective ar fi colinde „despre martiri, suferință și libertate”, iar partidul își exprimă „profundul dezgust față de abuzul comis de Dominic Fritz, român doar pe hârtie, fără respect pentru credința și istoria națională”.
Diana Șoșoacă afirmă că edilul ar folosi „o dublă măsură”, acuzând o „demonizare a naționaliștilor”. Ea susține că Fritz „taie vocea înaintașilor” și îi etichetează pe cei care își cinstesc eroii drept „extremiști”. În comunicat se mai afirmă că primarul „calcă în picioare memoria acestora chiar în Filarmonica Banatul, unde dirijor este nepotul lui Radu Gyr”.
Totodată, partidul acuză USR că promovează o „democrație de fațadă”, descriind formațiunea ca „partid al impostorilor și CV-urilor falsificate, fără legătură cu România și sacrificiile ei”.
Susținere pentru artistul Nicolae Voiculeț
S.O.S. România anunță că respinge orice formă de „cenzură, batjocură sau colonialism politic mascat”. În mesaj se afirmă că „Timișoara nu este colonie germană, nici laborator globalist, nici spațiu liber de tradiție”, iar decizia legată de colinde ar contrazice spiritul Revoluției din 1989, când „românii au murit strigând pentru libertate”.
CITEȘTE ȘI: Baladele lui Ludovic Orban nu au loc în Csárdásul UDMR: povestea celui mai rătăcit maghiar printre români
Partidul declară sprijin total pentru naistul Nicolae Voiculeț, care a anunțat că va cânta în fața Filarmonicii pe 19 decembrie, dacă piesele eliminate nu vor fi reintroduse în program. „Dacă Fritz nu retrage cenzura, glasul românilor va răsuna în Timișoara. Nu va fi protest, ci slujbă. Nu muzică, ci strigătul unui neam”, se arată în comunicat. Este menționat și poemul „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”, despre care formațiunea afirmă că „se va auzi mai tare decât sirenele primăriei”.
Solicitarea adresată lui Dominic Fritz
S.O.S. România îi cere primarului Timișoarei să „ridice imediat cenzura de pe colindele românești”, afirmând: „Respectați orașul care v-a primit cu brațele deschise și căruia astăzi încercați să îi tăiați rădăcinile”. Partidul avertizează că, dacă decizia nu este retrasă, cetățenii ar putea ieși în stradă „cu crucea în dreapta, tricolorul în stânga și colindele pe buze”.









