ActualitateEconomieSocial

Guvernul Bolojan pregătește reduceri ample de cheltuieli la nivelul instituțiilor de apărare, ordine publică și educație

Guvernul condus de Ilie Bolojan analizează un pachet extins de reduceri ale cheltuielilor de personal în toate instituțiile publice, inclusiv în Armată, MAI, serviciile de informații și Educație, au declarat pentru STIRIPESURSE.RO surse politice participante la discuții.

Potrivit informațiilor, ședința de luni seara a coaliției, desfășurată la Palatul Victoria, a fost tensionată, temele principale fiind reorganizarea aparatului bugetar și aplicarea unui set de tăieri fără excepții.

Tăieri în instituțiile-cheie

Sursele citate susțin că liderii coaliției au convenit, în principiu, că reducerea cheltuielilor trebuie să fie uniformă, inclusiv în domeniile considerate sensibile. Scopul este evitarea unei „reacții în lanț”, în care fiecare instituție ar cere exceptarea de la măsurile de austeritate.

În ședință, liderul USR, Ionuț Moșteanu, ar fi exprimat rezerve:Eu nu sunt de acord să tăiem salariile militarilor, cu războiul la graniță”, ar fi spus acesta, potrivit Libertatea.„

Chiar și așa, potrivit surselor, coaliția a decis să nu opereze nicio derogare.

Educația deja a redus o parte din cheltuieli

În domeniul Educației, reducerea cheltuielilor de personal ar fi început deja, fiind aplicată o ajustare de aproximativ 6%. Conform acelorași informații, ministerului i s-ar cere să atingă pragul total de 10%, ceea ce presupune un nou val de economii.

Discuții tensionate pe reforma pensiilor magistraților

Marți dimineața a avut loc o întâlnire între președintele Nicușor Dan, premierul Ilie Bolojan și liderul PSD Sorin Grindeanu, pe tema reformei pensiilor speciale ale magistraților.

CITESTE SI:Ședință decisivă în Parlament: se votează noile conduceri de la TVR, Radio România și AEP

Potrivit STIRIPESURSE.RO, liderii ar fi ajuns la conturarea unei variante de compromis, care ar urma să fie susținută politic dacă negocierile cu magistrații eșuează.

Propunerea discutată ar prevedea:

  • plafonarea pensiei la 70% din salariul net,

  • vârsta de pensionare de 65 de ani,

  • o perioadă de tranziție de 10 ani pentru aplicarea graduală a modificărilor.

Coaliția speră ca președintele Nicușor Dan să medieze un acord final cu reprezentanții magistraților pentru a evita blocaje politice și juridice.

Surse (cu linkuri):

Merită citite

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button