Cultura democrației, adevărata schimbare la față a României

Regretatul Silviu Brucan ne spunea acum mai bine de 30 de ani că românii vor avea nevoie de cel puțin 20 de ani pentru a deprinde democrația. Au trecut peste 30 de ani și constatăm că nu a estimat corect, că vor mai trebui poate încă 20 de ani ca să putem afirma că ne pricepem cu adevărat la democrație. De ce este nevoie de atât de mulți ani?   Deoarece o constituție care are la bază principiile democrației, separarea puterilor în stat, punerea în mișcare a  mecanismelor instituționale democratice, libertatea exprimării și libertatea de deplasare, garantarea drepturilor constituționale, garantarea proprietății private, libertatea și garantarea dreptului de a alege și a fi ales și multe alte principii ale democrației, nu duc neapărat și  la formarea unei culturi de masă a  democrației, care este de fapt garantul continuității și perpetuării democrației peste ani și veacuri pe aceste plaiuri mioritice.

Ceea ce ne face totuși să ne punem mari semne de întrebare la cât de solidă este  în prezent  cultura  democrației în țara noastră  nu sunt neapărat acțiunile sau afirmațiile  unor concetățeni simpli, cu educație minimă sau medie ci numărul din ce în ce mai mare de concetățeni educați, cu studii superioare sau chiar oameni politici de rang înalt cu funcții în administrația publică, locală sau centrală, candidați la posibile funcții de conducere în statul democratic. Expresii de genul ,,sunt liber să fac ce vreau”, ,,sunt liber să exprim ce vreau” , ,,jos sistemul”, ,,trebuie schimbat totul”, ,,desfințăm partidele”, ,,nu ne trebuie UE și NATO” sunt tot mai des uzitate, tot mai des transformate în retorică politică fără ca cei care proclamă aceste tipuri de slogane să nu încerce un exercițu minim de logică și rațiune umană prin care să  răspundă la niște întrebări simple de genul ,,ce punem în loc?”, ,,cum va funcționa democrația în continuare?” ,,cine ne va garanta securitatea?” ,, dacă votez pe x poate el să facă ce promite în campanie, va avea mijloace, atribuții să o poată face?”. Când ascult retoricile așa zișilor suveraniști, gândul mă duce la Emil Cioran, la faimoasa sa carte ,,Schimbarea la față a României” și inițial am crezut că  oratorii suveraniști  au citit cartea și și-au asumat ideile și riscul nebuniei scrierilor lui Cioran.

Prin scrierile sale, deși pozează în ipostaza unui antinaționalist, conturbat de ideea de a fi român, Cioran incită la fortificarea identității naționale prin impulsul :„Tot ce nu e profeție în România este un atentat împotriva României”.Inocoronarea României cu un nimb istoric poate fi realizabilă doar prin elanul prometeic și fanatic al unui salt transfigurator:„O Românie fanatică este o Românie schimbată la față. Fanatizarea României este transfigurarea României’’.  Ce asemănare cu anumite discursuri din zilele noastre nu credeți?  Tot Cioran ne spune despre vecinii nostri ruși, atât de prezenți în discursul extremelor de azi:„Mai repede vor dispărea ruşii de pe glob, anulaţi fiziceşte, decît să abandoneze ideea menirii lor. Atît de înrădăcinată este ea, încît pare a lua proporţii cosmice, inumane”. La care menire se referea oare Cioran?  Nu cumva la testamentul lui Petru cel Mare și obsesia Mării Negre? Nu cumva la o Rusie înconjurată de mări, o Rusie mare putere maritimă?  Priviți ce face Rusia în Ucraina și poate identificați realitatea cuvintelor lui Cioran.  Rigiditatea sau realismul îl determină pe Cioran să afirme :„România n-a avut gînditori mesianici”;„România este o țară fără profeți, adică o țară în care nimeni n-a trait realități viitoare ca prezente efective”. Să fie acesti oratori suveraniști acești profeți?

Nu vi se pare că esența acestor idei se regăsește cumva în unele retorici ale prezentului? Întradevăr, voința națională  poate da amploare unei transfigurări istorice, dar credeți că acum este momentul? Credeți că avem nevoie de ea acum? Cioran era un scriitor fulminant, pătimaș, exploziv, câteodată incoerent și nestatornic, dar nu îi putem reproșa că incita la o revoluție. Scria din dorința unei schimbări, din dorința transformării radicale a societății românești, din dorința afirmării unei culturi autentice românești. Dar erau dizertații, niste exerciții de imaginație filosofică și unui scriitor trebuie să i se ierte totul.  Deciziile unui om politic nu sunt simple retorici, ele pot duce țara în direcții fără întoarcere, de aceea trebuie analizate cu mare atenție.

La  peste 30 de ani de la declarația lui Brucan, ceea ce s-a întâmplat din decembrie 2024 și până în prezent ,ne face să credem că ne lipsește cultura democrației de masă. Trebuie să conștientizăm că numai prin înțelegerea tuturor mecanismelor democratice, prin conștientizarea întregii populații, mai ales a tinerilor, că numai democrația istoric implementată în țările vestice cu tradiții îndelungate în domeniu  ca  singura formă politică de guvernare în folosul statului, societății și cetățeanului, poate crea sâmburele rezistenței în fața oricăror tendințe interne sau externe de schimbare radicală. Aici ar trebui să intervină factorii educaționali, gardienii și garanții democrației românești în funcție, politicienii, care prin atitudine și maturitate politică, prin dezbateri publice deschise, cu argumente pro și contra, să demonteze himerele unor așa ziși vizionari revoluționari.

Deprinderea democrației trebuie să fie schimbarea la față a României!