Șofer român reținut după ce șase migranți au murit într-o urmărire cu poliția în Bulgaria

Un cetățean român a fost reținut de Parchetul Districtual din Burgas pentru 72 de ore, fiind acuzat de omor calificat după ce în urma unei urmăriri cu poliția a provocat moartea a şase migranţi, informează surse bulgare. Novinite
CITEȘTE ȘI: Taina întinată: Aradul zguduit de acuzații despre o consfințire ”fără drept”
Incidentul s-a petrecut în apropiere de Burgas, când vehiculul cu numere româneşti, condus de românul identificat ca S.K., transporta nouă migranţi pe care îi ajuta ilegal să tranziteze teritoriul Bulgariei.
Potrivit anchetatorilor, şoferul a ignorat semnalele luminoase şi sonore ale poliţiei de frontieră, a fost urmărit de mai multe vehicule ale autorităţilor, iar urmărirea s-a încheiat cu pierderea controlului maşinii, care a pătruns pe contrasens, s-a izbit de un panou publicitar şi ulterior a căzut în lacul Vaya. Novinite
Şase dintre pasageri au murit pe loc, iar ceilalţi, inclusiv şoferul român, au fost răniţi. euronews
Autorităţile bulgare continuă investigaţiile pentru stabilirea întregului lanț al traficului de migranţi şi urmărirea penală a celor implicaţi în această operațiune. BNT News









