ActualitateJustiție

Percheziții în trei județe: medici din Craiova, suspectați că eliberau fișe de aptitudini fără evaluare medicală

Mai multe cadre medicale din Craiova sunt cercetate pentru că ar fi emis, timp de aproape un an, fișe de aptitudini pentru lucru la înălțime fără efectuarea controalelor medicale necesare. Polițiștii au desfășurat marți dimineață percheziții în județele Dolj, Olt și Sibiu.

CITEȘTE ȘI: Anton Pann, omul care a transformat poezia și muzica în arme ale identității naționale

Potrivit Poliției Române, ofițerii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Dolj au pus în aplicare 11 mandate de percheziție domiciliară, vizând sedii și puncte de lucru ale unor societăți comerciale, dar și locuințele unor persoane fizice. Perchezițiile s-au desfășurat în Dolj (4 locații), Olt (5 locații) și Sibiu (2 locații).

Cercetările au loc sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, într-un dosar penal ce vizează fapte de abuz în serviciu și fals intelectual.

„Acțiunile urmăresc documentarea activității infracționale, recuperarea prejudiciilor și indisponibilizarea bunurilor obținute ilegal. Din investigațiile efectuate până în prezent a rezultat că mai multe cadre medicale din municipiul Craiova, angajate ale unor clinici medicale, ar fi eliberat fișe de aptitudini pentru lucru la înălțime pentru mai multe persoane, fără efectuarea examenelor medicale necesare”, a transmis Inspectoratul General al Poliției Române.

CITEȘTE ȘI: Zece ani de Colectiv, un deceniu de doliu, un deceniu de minciuni

Persoanele implicate urmează să fie audiate pentru stabilirea gradului de implicare și pentru luarea măsurilor legale.

Ancheta continuă pentru identificarea tuturor persoanelor care au beneficiat de aceste documente și pentru stabilirea prejudiciului cauzat.

Sursa: Mediafax

Merită citite

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button