Reorganizare majoră în transportul feroviar: Ministerul Transporturilor propune unificarea companiilor CFR de stat

Ministerul Transporturilor analizează posibilitatea unificării tuturor companiilor feroviare de stat – o reformă de amploare care ar putea transforma piața transportului feroviar din România, potrivit Antena 3 CNN și Mediafax.
Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, a declarat în cadrul conferinței „Viziune. Viteză. Viitor. Noua eră feroviară pune România în mișcare”, organizată de Income Magazine Corporate, că modelul de reorganizare s-ar inspira din experiența altor state europene.
CITEȘTE ȘI: Zece ani de Colectiv, un deceniu de doliu, un deceniu de minciuni
„Austria, Franța și Italia au unificat companiile feroviare de stat, iar Polonia urmează să facă același lucru. Ni s-ar potrivi modelul austriac, iar un consilier de-al meu va merge în Austria pentru a vedea cum funcționează acest sistem”, a spus ministrul.
Proiectul ar urma să fie implementat în următorii 2-3 ani, după obținerea avizelor de la Consiliul Concurenței și Comisia Europeană. Unificarea ar viza companii precum CFR Călători, CFR Marfă și CFR SA, alături de filialele acestora (CFR Electrificare, Informatică Feroviară și Societatea Tipografică Filaret).
Oficialul a explicat că măsura ar putea crește eficiența operațională cu 25%, reducând birocrația și pierderile actuale din sistem. În prezent, România administrează aproximativ 10.000 km de cale ferată, dintre care doar 4.000 km sunt electrificați.
Reforma ar coincide cu închiderea treptată a CFR Marfă, companie care are datorii de peste 2,6 miliarde de lei, urmând să fie înlocuită de noua companie Carpatica Feroviar, ce va prelua transportul de marfă civil și militar.
CITEȘTE ȘI: Cine conduce România: guvernul, magistrații sau interesele ascunse?
Ministrul a precizat că obiectivul este ca până în 2050, România să aibă 3.000 km de cale ferată modernizați, un salt semnificativ față de cei 600 km reabilitați până în prezent.
Surse: Antena 3 CNN | Mediafax









