ActualitateVremea

Comunicat al STS despre creșterea semnificativă a apelurilor la 112

În perioada de valabilitate a codului roșu ce vizează ploi torențiale și abundente cantitativ, pentru București și alte 5 județe, în intervalul 07.10.2025, ora 21:00  – 08.10.2025, ora 10:00, operatorii STS ai Serviciului de urgență 112 au preluat și procesat 2.256 de apeluri la numărul unic de urgență 112.

În contextul acestor fenomene, centrele județene de preluare a apelurilor de urgență 112 din București-Ilfov și județele Călărași, Constanța și Ialomița au înregistrat o creștere semnificativă a solicitărilor din partea cetățenilor. La 112 București-Ilfov, în cursul dimineții, în intervalul 08:00 – 09:00, au fost preluate și procesate peste 200 de apeluri.

Cea mai mare parte a apelurilor la 112 cauzate de codul roșu au vizat urgențe de competența echipajelor ISU-SMURD și au semnalat inundații, copaci căzuți, persoane blocate.

Încărcarea cea mai mare a activității Serviciului de urgență 112 s-a resimțit la nivelul centrului de preluare a apelurilor București-Ilfov – 1.505 apeluri, urmat de Constanța cu 354 și Giurgiu cu 166 de apeluri.

Serviciul de Telecomunicații Speciale adaptează permanent, în funcție de situație, măsurile tehnice și operaționale, pentru a asigura transferul cu rapiditate a fiecărui caz către agențiile responsabile – Ambulanță, ISU-SMURD, Poliție, Jandarmerie și Salvamont.

 

Biroul de Presă al STS

Merită citite

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button