SOCAR PETROLEUM și Jetfly Hub, în centrul unei scheme masive cu produse petroliere
România ar fi fost parte a uneia dintre cele mai mari scheme de evaziune fiscală care a afectat Uniunea Europeană în ultimii ani. Potrivit Mediafax, o amplă grupare evazionistă din domeniul produselor petroliere accizabile s-a dezvoltat în jurul colosului de stat SOCAR PETROLEUM și al antrepozitului fiscal Jetfly Hub SRL Ploiești.
În spatele acestei operațiuni complexe se află evazioniști români care controlează zeci de firme paravan, dar și cetățeni italieni, implicați și în alte dosare de fraudă fiscală cu prejudicii de sute de milioane de euro în mai multe state UE (inclusiv în dosarul „Europetrol distribution”).
Gruparea beneficiază de suportul unor foști și actuali funcționari ai statului, care ar oferi consultanță și protecție pe tot lanțul de comercializare, dar și, ulterior, în faza de cercetare penală și în instanțe. Această protecție ar fi permis beneficiarilor reali să se sustragă condamnărilor, iar prejudiciile să nu fie recuperate.
Schema de evaziune petrolieră este structurată pe cinci paliere și reunește persoane cu un istoric de implicare în activități care au generat prejudicii de sute de milioane de lei la bugetul de stat în ultimii 20 de ani. Se susține că fonduri ilicite ar fi susținut pasivitatea autorităților, au blocat schimbările legislative și au încurajat deschiderea de noi canale de distribuție frauduloasă.
CITESTE SI:
CRĂCIUN IONEL: Când semeni vânt culegi furtună
Compania de stat SOCAR PETROLEUM S.A. (subsidiară a gigantului SOCAR din Azerbaijan) joacă un rol central în această schemă, care funcționează după următorul mecanism:
- Importul Suspensiv de Taxe: SOCAR PETROLEUM S.A. importă vapoare de motorină în regim suspensiv de taxe în antrepozitul Vamal OIL TERMINAL CONSTANTA (OTC).
- Vânzarea Internă: Întreaga cantitate este vândută tot în regim suspensiv în OTC către Alkagesta, o firmă controlată de off-shoruri azere și turcești.
- Transferul Final: Atât SOCAR, cât și Alkagesta transferă ulterior motorina către antrepozitul fiscal Jetfly Hub SRL Ploiești. Transferul se face utilizând garanția vamală a OTC pentru deplasarea motorinei în regim suspensiv până la Ploiești.
Astfel, traseul simplificat al motorinei din Azerbaijan, care intră în România, este: SOCAR PETROLEUM S.A. –> Alkagesta –> Jetfly Hub SRL Ploiești.
Recent, compania de stat a fost în atenția presei și în contextul unor dezvăluiri legate de CEO-ul SOCAR PETROLEUM, Ramil Asadulzade.









