Declarațiile președintelui Putin, care neagă orice intenție de a ataca NATO și acuză Europa de „isterie”, sunt menite să sublinieze o politică defensivă. Totuși, acțiunile anterioare ale Rusiei, în special invazia din Ucraina, sunt percepute de statele NATO ca o dovadă clară că Rusia folosește forța militară pentru a-și atinge obiectivele geopolitice, inclusiv revizuirea frontierelor.

CITEȘTE ȘI: Vreau să fiu ocupat de Europa!

Expansionismul rusesc modern nu difera mult de cel al secolelor XVIII-XIX, el este în mare măsură teritorial și geopolitic, alimentat de ideea unei sfere de influență exclusive și de restaurarea măreției istorice (sau imperiale).Obiectivul principal al acestuia este controlul teritorial direct sau indirect (prin state-marionetă), menținerea dominației în spațiul post-sovietic (conceptul de Blizhnee Zarubezhye – „vecinătatea apropiată”) și obținerea unui statut de mare putere capabilă să sfideze ordinea internațională condusă de SUA. Metoda ideologică folosită este promovarea suveranității nonliberale, a valorilor conservatoare tradiționale (în contrast cu cele occidentale) și a ideii de „lume rusă” (Russkiy Mir), care justifică intervenția pentru a proteja vorbitorii de limbă rusă.Fundamentul politicii ruse se bazează încă pe puterea militară, pe constrângere, pe energie și pe subminarea instituțiilor statale din țările vizate.

În schimb, expansionismul Occidental (Democratic) condus de SUA și UE, reprezentat de NATO este în primul rând instituțional, economic și normativ. Nu caută, în general, anexarea de teritorii, ci extinderea unei zone de stabilitate, democrație și piață liberă.Obiectivul principal al acestui expansionism este extinderea alianțelor și a sistemului de guvernanță (NATO și UE) pentru a crea o zonă de securitate și prosperitate comună. Acesta este văzut ca un efort de a „exporta” democrația, drepturile omului și statul de drept. Ca metoda ideologică occidentul foloseste promovarea valorilor liberale (democrație, drepturile individuale, piața liberă). Deciziile de aderare la aceste structuri sunt bazate pe acceptarea voluntară a reformelor și standardelor occidentale. Fundamentul acestui expansionism se bazează pe soft power (atractivitatea culturii, economiei și valorilor), pe condiționalitate economică (reforme cerute pentru aderarea la UE) și pe alianțe militare bazate pe tratate de apărare colectivă.

CITEȘTE ȘI: Un președinte fără busolă, o țară fără direcție – patru luni de derivă sub conducerea lui Nicușor Dan

Dacă ne raportăm la teoriile școlilor de gândire cunoscute sub numele de realism și neorealism, conform  cărora statele sunt supuse expansionismului marilor puteri  și acceptăm ca fiind corectă si de necontestat teoria că micile state nu pot face nimic decât sa accepte ordinea prestabilita de marile puteri, ce am putea accepta? O ordine impusă cu bocancul pe grumaz, o ordine supusă total și flagrant intereselor Rusiei sau o ordine bazată pe comunicare, pe acceptanță, pe prosperitate economică și  în care chiar   dacă nu este autentică, măcar avem iluzia libertății individuale și a suveranității statale, o ordine în care  chiar dacă interesele marilor puteri primează avem și noi un loc la masă?

A vedea în Rusia o forță capabilă să salveze suveranismul în Europa este, pentru majoritatea analiștilor occidentali, considerată o iluzie strategică și o eroare de calcul geopolitic.

Această iluzie este alimentată de propaganda rusă, dar este, în realitate, o capcană care, de fapt, ar submina suveranitatea reală a statelor europene.

Rusia nu are ca scop apărarea suveranității statelor europene în sensul occidental (dreptul unui stat de a-și alege liber drumul), ci urmărește obiective diametral opuse.

CITEȘTE ȘI:  Manifestarea puterii în instituțiile statului

Scopul Moscovei este de a slăbi și diviza Uniunea Europeană și NATO. Prin sprijinirea partidelor suveraniste și eurosceptice, Rusia nu intenționează să le facă pe aceste state mai puternice, ci să le transforme în parteneri izolați și vulnerabili, incapabili să acționeze în bloc.Un stat european care iese din structurile UE și NATO nu devine „suveran” în fața Rusiei, ci devine singur și dependent de relațiile bilaterale cu Moscova, fiind expus șantajului energetic și subversiunii.Rusia înțelege suveranismul nu ca pe o virtute a fiecărui stat, ci ca pe o armă de destabilizare.Rusia folosește un discurs pro-suveranitate pentru statele UE, în timp ce încalcă brutal suveranitatea teritorială a vecinilor săi (Ucraina, Georgia, R. Moldova). Un stat care comite agresiuni militare pentru a anexa teritorii nu poate fi considerat un salvator al suveranității internaționale.În viziunea geopolitică rusă, statele din Europa de Est și Centrală ar trebui să facă parte dintr-o sferă de influență rusă, ceea ce exclude din start suveranitatea lor deplină.A te alătura Rusiei în numele suveranismului ar echivala cu a schimba un tip de dependență (integrarea voluntară în UE/NATO) cu o subordonare forțată față de interesele Kremlinului, pierzând accesul la cea mai mare piață unică din lume (UE) și la cea mai puternică umbrelă de securitate colectivă (NATO).

Așadar, promisiunea Rusiei de a salva suveranismul este o iluzie prin care încearcă să convingă statele europene să se decupleze de alianțele occidentale care, în prezent, sunt singurele care le garantează independența în fața ambițiilor revizioniste.

CITEȘTE ȘI: Dincolo de câmpul tactic: poate România să-și recâștige justiția?

Furtuna” pe care Rusia o culege acum este rezultatul a ce a semanat, este  reprezentată de o reacție colectivă occidentală mult mai puternică și mai unită decât probabil se aștepta Kremlinul.Agresiunea asupra Ucrainei a revitalizat și a unit Alianța Nord-Atlantică și Uniunea Europeană, care au impus sancțiuni severe și au consolidat rapid flancul estic.Multe state europene și-au crescut exponențial cheltuielile militare și au început să se reînarmeze (Germania, țările nordice). Finlanda și Suedia, țări tradițional neutre, au aderat la NATO, extinzând granița alianței direct cu Rusia.Rusia a urmărit să scoată Ucraina din sfera de influență occidentală, dar a obținut efectul opus: Ucraina a devenit total dependentă de sprijinul militar, financiar și politic al Occidentului.Deși economia rusă a rezistat mai bine decât se aștepta, sancțiunile pe termen lung o izolează de tehnologia și piețele occidentale esențiale.

În concluzie, acțiunile agresive ale Rusiei, menite să slăbească Occidentul și să câștige teritoriu, au generat o contracție geo-politică care a izolat și a subminat securitatea pe termen lung a Rusiei, transformând „vântul” său agresiv într-o „furtună” de reacții adverse.