Este premierul Ilie Bolojan un Don Quijote al societății românești actuale? 

Va reuși el să genereze masa critică a celor care doresc reformarea Românie?

În spațiul public autohton, toți ochii rămân ațintiți spre premierul Bolojan, care continuă să  se bucure de o cotă ridicată de încredere în rândul românilor și al agențiilor de rating europene, în ciuda valului de ostilitate aruncat în mediul virtual.

CITEȘTE ȘI: De la Bolintineanu la Daniel David: în căutarea armoniei pierdute a unui învățământ cu rădăcini și aripi

Deși prim-ministrul capitalizează, încă,  susținerea și simpatia românilor doritori de reforme, răbdarea lor este pusă la grea încercare de nivelul scăzut de împlinire a așteptărilor, care oscilează fragil spre plus. Cu cât timpul se scurge mai mult de la momentul preluării mandatului de prim-ministru, cu atât mai nervos e statul în expectativă pentru promisele pachete de reformă și pentru rezultatele lor vizibile. Se așteaptă măsurile economice cu rol social reparatoriu pentru care s-a votat. Să ne amintim că alegerile prezidențiale au fost despre reformă, iar votul a fost acordat cuplului Bolojan – Dan.

Premierul pare tot mai mult un Don Quijote care se luptă cu propriile mori de vânt. Pare că a devenit exact ceea ce se ferea să devină: o persoană mesianică. Pare că e singurul care poate conduce lupta împotriva corupției devenite pandemice, a risipei din bani publici, ca și când realitatea pe care încearcă să o asaneze îi aparține. Pare că nimeni în rest nu o vede, nici nu are responsabilități. În afară de câțiva miniștri vizibili din guvern, e lăsat să își erodeze imaginea  până în punctul în care demisia ar fi o alternativă rezonabilă pentru a salva partidul din care face parte, poate chiar și reforma.

Despre cei care au provocat acest deficit uriaș și care beneficiază în continuare de pe urma situației create se afirmă că sunt beneficiarii avantajului cumulativ, care este transpartinic.

Fenomenul avantajului cumulativ era studiat în Statele Unite  de  sociologi de talie mondială încă de la jumătatea secolului al XX-lea, când  în România se clădea o formă originală a comunismului, pe care generațiile următoare au experimentat-o volens-nolens.

Numită și teoria efectelor în lanț, această teorie explică mecanismul obținerii de avantaje, pornind de la un avantaj inițial. În 1968, Robert Merton și Harriet Zuckerman au inventat conceptul, denumindu-l „ Efectul Matei”, după pilda talanților din Evanghelia după Matei: „Căci oricui are, i se va da și va avea din belșug. Dar de la cel ce n-are, se va lua și ce are.” Cine a reușit să obțină un privilegiu, un succes, un beneficiu va continua să obțină noi și noi privilegii, succese, beneficii, ca urmare a prcedentului creat.  Privind în profunzimile fenomenului social, putem intui cum s-au format grupurile de susținere ale băieților deștepți. Vedem că se sprijină conjunctural, deci intuim care e mecanismul prin care se mențin uniți, într-o societate atât de fragmentată.

CITEȘTE ȘI: Dincolo de câmpul tactic: poate România să-și recâștige justiția?

Fără să legitimeze fenomenul, teoria lui Merton  arată cum se creează un cerc de privilegiați  pentru care oportunitățile sporesc, resursele se dezvoltă și lucrează pentru ei, chiar dacă nu întotdeauna acestea le aparțin. Oricare a fost avantajul inițial de la care au pornit, ceea ce îi susține acum este rețeaua de contacte, baza pentru succesele ulterioare. Scopul? Acumularea de noi resurse, de noi oportunități de afaceri, care aduc, evident, alte resurse și alte oportunități. Studiile încearcă să explice de ce se întâmplă aceasta. E natural sau dobândit comportamentul? Dannefer, 1987, O. Rand, 1996 se referă la faptul că cei care încep cu un avantaj vor continua să acumuleze avantaje, iar cei care au pornit cu un dezavantaj în viață, vor deveni tot mai dezavantajați.

Cu cât grupul e mai mare, cu atât e mai puternic, cu efect de rețea, fiecare membru aducând cu sine o valoare suplimentară pentru grup. În teoria economică, se vorbește despre  existența unei bariere la intrarea în grup a noilor membri, pentru ca apoi cei care acumulează resurse să continue să câștige și să fie păstrați în grup.

Dar nu  cei 1.303.563 funcționari din instituțiile publice, aflați în evidența Ministerului de Finanțe în luna iulie 2025, blochează reforma. Nici cei  4733 de judecători, 2.780 de procurori, cei mai mulți cu vârste între 36 și 45 de ani, din sistemul de justiție.  Oameni cinstiți la nivel individual, ei sunt beneficiarii actuali ai unui sistem creat și dezvoltat în timp să protejeze interese de grup și particulare. Este explicabil că ei își doresc conservarea unei situații pe care nu ei au creat-o, dar pe care au gustat-o și care îi avantajează.

CITEȘTE ȘI: DESPRE AZI ȘI DESPRE FOȘTI

Reforma Bolojan are, totuși, o șansă de reușită: obținerea numărului de susținători care să devină decisivi în realizarea punctului de inflexiune de la care să fie imposibilă revenirea la starea de inconștiență colectivă din timpul guvernării Ciolacu.

Voința politică, acțiunea comună a coaliției de guvernare, respectarea interesului suprem al României ar putea conduce la măsuri juste și la implementarea lor.

Cetățeanul de rând vede  tergiversările celor care nu doresc nici creșterea eficienței administrative, nici autonomia locală, nici demufarea de la banii publici. Și aude justificările   abracadabrante. Crede cineva că nu vor fi sancționate toate acestea și încă unele în plus, prin vot?!