Decizie importantă pentru românii din Pilonul II: persoanele cu afecțiuni oncologice pot retrage integral fondurile acumulate

Senatul României a adoptat, luni, cu amendamente, proiectul de lege privind plata pensiilor private din Pilonul II, inițiat de Guvern. Una dintre cele mai importante prevederi introduce posibilitatea retragerii integrale a activului personal pentru persoanele diagnosticate cu afecțiuni oncologice.
CITEȘTE ȘI: Dincolo de câmpul tactic: poate România să-și recâștige justiția?
Astfel, în baza unei solicitări, persoanele bolnave de cancer pot primi 100% din suma acumulată în contul lor din Pilonul II, într-o plată unică.
-
Voturi pentru: 82
-
Voturi împotrivă: 34
-
Abțineri: 2
În forma inițială propusă de Guvern, legea stabilește că:
-
Persoanele care optează să retragă banii din Pilonul II vor primi doar 30% din sumă în primă fază;
-
Restul banilor va fi achitat eșalonat pe o perioadă de 8 ani.
Un amendament important vizează regimul fiscal al fondurilor de plată:
-
Furnizorul de pensii va achita Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) o taxă lunară de funcționare, de până la 5% din totalul comisioanelor de administrare încasate;
-
În primii 5 ani de aplicare a legii, nu va fi percepută această taxă
CITEȘTE ȘI: Moldova votează: Europa sau Rusia? Adevărul înecat în oceanul dezinformării
Pilonul II este sistemul de pensii private obligatorii, alimentat cu o parte din contribuțiile la pensiile publice (CAS), fiind administrat de entități private autorizate și supravegheate de ASF. Fiecare contribuabil are un cont individual, iar sumele acumulate sunt investite pentru a genera randamente în timp.
Proiectul urmează să fie trimis Camerei Deputaților, care este forul decizional în această speță. Dacă va fi adoptat și promulgat, legea va schimba semnificativ modul în care sunt accesate fondurile din Pilonul II, mai ales în cazurile de boală gravă.









