Actualitate

Generalul (r) Dumitru Dumbravă a decedat la vârsta de 53 de ani

Fostul ofițer SRI Dumitru Dumbravă s-a stins din viață la 53 de ani, într-un spital din Capitală.

Generalul în rezervă Dumitru Dumbravă, fost șef al Direcției Juridice din cadrul Serviciului Român de Informații, a murit la vârsta de 53 de ani, la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” din București.

Născut în 1972, Dumbravă a absolvit Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași în 1996. A intrat inițial în magistratură, dar și-a continuat cariera profesională în cadrul SRI, unde a ocupat mai multe funcții importante. A fost cunoscut în special pentru perioada în care a condus Direcția Juridică a instituției, sub comanda lui Florian Coldea.

În anul 2017, după trecerea în rezervă a lui Coldea, Dumbravă a devenit secretar general al SRI, funcție pe care a deținut-o până la pensionarea sa, în 2018.

Cariera sa a fost marcată și de controverse. A fost un personaj public asociat frecvent cu influența SRI în actul de justiție, fiind cel care a introdus în dezbaterea publică noțiunea de „câmp tactic”, referitoare la prezența serviciului în zona judiciară.

De asemenea, teza sa de doctorat a fost invalidată în urma unei decizii a CNATDCU, care a stabilit că lucrarea era plagiată. Tribunalul București a anulat diploma în anul 2021.

Cu puțin timp înainte de deces, numele său a apărut din nou în atenția publică. Dumbravă fusese trimis în judecată de Direcția Națională Anticorupție pentru acuzații de trafic de influență, într-un dosar în care mai sunt implicați și generalul în rezervă Florian Coldea, precum și avocatul Doru Trăilă.

Merită citite

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button