ActualitateSocial
RO-Alert emis în București din cauza unui incendiu la un depozit din Sectorul 2

Un mesaj de avertizare RO-Alert a fost emis marți seară pentru populația din București, ca urmare a unui incendiu izbucnit la un depozit situat pe Șoseaua Pantelimon, în Sectorul 2.
Pompierii intervin în număr mare pentru a stinge flăcările. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) București-Ilfov, incendiul a cuprins acoperișul spațiului de depozitare, iar degajările de fum sunt considerabile. La fața locului au fost mobilizate 10 autospeciale de stingere.
Autoritățile recomandă populației din zonă să evite perimetrul și să respecte indicațiile pompierilor pentru a se proteja de fum.









