Ilie Bolojan critică sistemul de burse

Ilie Bolojan, a vorbit într-un interviu pentru Euronews România despre impactul măsurilor de austeritate asupra sistemului de învățământ, estimând un efect bugetar de aproximativ 5 miliarde de lei anual. El a adus în discuție și problema burselor acordate elevilor și studenților, susținând că sistemul a ajuns la un nivel financiar nesustenabil.
„În 2021 aveam un buget total de burse de sub 200 de milioane de lei. Trei ani mai târziu, în 2024, am ajuns la aproape 5 miliarde de lei. Asta înseamnă o creștere de 25 de ori”, a declarat Bolojan.
El a explicat că, deși numărul total de elevi a scăzut cu aproape un milion în acest interval (de la peste 3 milioane la aproximativ 2,2 milioane), numărul beneficiarilor de burse a crescut masiv: „62% dintre elevi primeau burse. Asta înseamnă aproximativ 1,4 milioane de elevi. Este o creștere accelerată, care nu poate fi susținută bugetar.”
Oficialul a criticat inclusiv acordarea burselor pentru studenți pe timpul vacanței de vară: „Nu poți să acorzi burse inclusiv pe perioada de vară studenților, pentru că nu se întâmplă nicăieri în lume. Nu mai aveam de unde să susținem aceste cheltuieli, în condițiile în care nu eram pe excedente bugetare.”
Printre celelalte măsuri analizate în contextul reducerii cheltuielilor din educație, Bolojan a menționat:
-
reducerea a aproximativ 15.000 de posturi cu plata pe oră;
-
limitarea degrevărilor pentru directori și inspectori, care vor fi nevoiți să predea mai multe ore (până la 10, în unele cazuri).
„Și eu aș fi dorit să putem da burse tuturor. Dar trebuie să ne întrebăm dacă ne permitem și dacă sistemul mai poate susține aceste cheltuieli pe termen lung”, a concluzionat Bolojan.









