ActualitateLocale
Explozie într-o casă din Timișoara

Timișoara, 18 septembrie 2025 – O explozie urmată de incendiu a avut loc joi într-o locuință situată pe strada Gheorghe Barițiu din Timișoara, au anunțat autoritățile locale.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Timiș (ISU Timiș), la fața locului au intervenit rapid 11 pompieri, cu 3 autospeciale de stingere și un echipaj SMURD.
În urma exploziei, un bărbat a fost rănit, suferind arsuri, însă este conștient și cooperant, conform primelor evaluări medicale.
Incendiul s-a manifestat într-o singură încăpere, iar pompierii au transmis că nu există risc de extindere la alte spații sau clădiri din apropiere.
Cauza exploziei urmează să fie stabilită de echipele de intervenție și anchetă.









